”Am jucat cu mingi lungi pe «Bizon», care nu prea a fost în joc, a rămas pe la Săftica… dar am reușit să marcăm. Am jucat ca italienii.

ASA are jucători buni, un antrenor care știe să pregătească faza defensivă. N-am avut ocazii în prima repriză, în afara golului, dar în a doua au fost mai multe spații. E inadmisibil să iei gol cum am luat noi. Sunt mulțumit de rezultat, nu și de joc”, a spus dinamovistul Mircea Rednic, la Dolce Sport.

Incidente după meci!

Dinamoviștii au fost acuzați de lipsă de sportivitate, pentru felul cum au marcat golul decisiv, iar la final au avut dispute cu cei de la ASA, care au intrat peste ei în vestiar.

”Mingea a fost prima dată la NDoye, trebuia s-o dea afară, dar el a driblat, al meu a recuperat și a jucat mai departe. De ce n-a dat NDoye mingea afară? Era colegul lui. Am profitat de faza asta și am înscris. Dacă ei n-au dat-o afară de ce s-o dăm noi?”, s-a apărat ”Puriul”.

„Am făcut un joc bun în prima repriză. Am controlat și am avut jocul în mână. Ei au marcat după un singur șut. Am jucat cu o echipă foarte bună, dar noi am controlat meciul.

Avînd în vedere ce gol au dat, cu un jucător căzut pe teren, consider că este lipsă de fair-play. După eliminarea lui Bejan, Dinamo a știut să profite și să controleze momentele de final.

Pentru mine, nu s-a întâmplat nimic la vestiar. Eram toți nervoși după ce s-a întâmplat pe teren”, a spus Bergodi la Digi Sport.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News