Dinamo a început greu meciul de ieri seară cu FC Timişoara. Chiar prima acţiune periculoasă a oaspeţilor, G. Bucur (10) s-a distrat cu fundaşii centrali adverşi şi l-a învins pe Matache cu un şut la colţul lung. Mai mult, gafele lui Moţi şi indecizia lui Tamaş putea să-i mai coste pe bucureşteni încă un gol, dar Magera (16), G. Bucur (31) şi S. Stancu (35) au ratat ocazii importante.

Finalul reprizei a adus revirimentul în tabăra “roş-albilor”. După ce şi-a testat tirul în două rânduri (12 şi 36), NDoye (40) a restabilit egalitatea, pentru ca M. Niculae (45) să întoarcă scorul în favoarea “câinilor”.

Imediat după pauză (49), Dinamo s-a desprins decisiv, dintr-un penalty obţinut de Dănciulescu şi transformat de omul meciului, NDoye. Până la final s-a jucat pe contre, dar fără vreun rezultat pe tabelă.

În urma acestui scor, “câinii” s-au mai apropiat cu un pas de un titlu pe care îl tot “adulmecă” de la începutul sezonului, în timp ce Timişoara pare a fi ieşit din lupta pentru primul loc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News