Portarul de la CSU Craiva, plecat de acasă, de la Roma, vineri 9 mai, se află în Oltenia, unde a ajuns duminică, în jurul orei 11.00.

El și-a ținut la curent fanii de pe rețelele sociale cu aventura drumului l-a care s-a înhămat în plină pandemie de coronavirus.

”Un taxi, trei avioane, un autobuz şi patru ambulanțe”, a transmis duminică, 10 mai, cumva autoronic, Pigliacelli. El a zburat prin Lisabona și Frankfurt spre Bucureşti, în total 39 de ore de călătorit.

Italianul a stat 40 de zile în carantină, iar acum îl aşteaptă încă două săptămâni de izolare în Bănie.

Începând de pe 8 mai, Cristiano Bergodi este noul antrenor de la Universitatea Craiova

Urmărește-ne pe Google News