Cum senzația din Quebec (1-6, 1-6) a câștigat măcar un game în meciul cu americanca, jucătoarea română în vârstă de 23 de ani s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor.
Simona Halep va juca mâine, de la 14.30, împotriva belgrădencei, care a pierdut primul meci în Grupa Roșie din Singapore, după un dublu 6-4, în fața liderului mondial Serena Williams.
În semifinale, Simona Halep o poate întâlni pe Caroline Wozniacki, daneza fiind prima jucătoare care obține calificarea din Grupa Albă, după ce a câștigat primele două meciuri, cu Maria Șarapova și cu Agnieszka Radwanska.
CALCULE
Serena Williams a trecut peste înfrângerea suferită în fața româncei Simona Halep, campioana americană învingând-o categoric joi, în două seturi, 6-1, 6-1, pe canadianca Eugenie Bouchard, după numai 57 minute de joc, într-o partidă din cadrul Grupei Roșii a Turneului Campioanelor de la Singapore, dotat cu premii în valoare de 6,5 milioane dolari, care reunește cele mai bune opt jucătoare de tenis ale momentului.
Câștigătoarea turneelor de la Brisbane, Miami, Roma, Cincinnati și US Open în acest sezon, Serena Williams este nevoită acum să aștepte rezultatul meciului dintre Simona Halep și Ana Ivanovic (Serbia), pentru a afla dacă rămâne în cursa pentru titlu sau pleacă acasă prematur.
Cea mai mică dintre surorile Williams a venit în Singapore cu obiectivul de a câștiga pentru a treia oară consecutiv Turneul Campioanelor, însă joi a suferit cea mai grea înfrângere din ultimii 16 ani, în fața Simonei Halep (6-0, 6-2), reprezentanta țării noastre fiind deja calificată în penultimul act, după ce a câștigat primele două meciuri din grupă.
Serena Williams poate obține la rândul ei biletul pentru semifinale dacă Halep o învinge pe Ana Ivanovic sau pierde în trei seturi. În cazul în care Ivanovic se impune în două seturi, reprezentanta Serbiei va fi cea calificată în penultimul act (în funcție și de ghemaveraj), alături de Simona Halep.