Având în faţă o echipă rusă favorită certă, Asesoft a început curajos meciul de la Sankt Peterburg, partidă contând pentru manşa secundă a turului I preliminar al FIBA Eurochallenge Cup. Multinaţionala creată de Sebastian Ghiţă a venit cu un avantaj minim de la Bucureşti (79-76 în meciul tur), dar a reuşit să surprindă pe Spartak, aflată în zi proastă.

Vreo 16 minute ai noştri au zburdat pe teren, de parcă ei erau echipa cu buget de nouă milioane de euro pe an, şi nu adversarii. Sub privirile lui Victor Hănescu, aflat aici la un turneu de tenis, Cătălin Burlacu, de departe omul debutului, a reuşit două aruncări de trei puncte care au dat aripi ploieştenilor.

Diferenţa se mărea, ruşilor nu le ieşea nimic, se părea că avem meciul în mână. Apoi, ceva a început să scârţâie. N-am reuşit că concretizăm decât o singură aruncare liberă din şase posibile, pasele nu-şi mai găseau destinatarii, ratările s-au ţinut lanţ… Minute bune nicio formaţie nu a marcat, dar apoi gazdelor le-a ieşit totul: de la o diferenţă de 11 puncte în favoarea alor noştri s-a făcut un punct în favoarea lor.

Pauza ne-a găsit cu o lungime în faţă, dar avantajul fragil s-a spulberat în primele clipe din a doua repriză. Osmokrovic şi Burlacu au pierdut mingi pe care le aveam în mână, oferind cadou coşuri de moral gazdelor, apoi Hargrove n-a fost în apele lui, ratând cu nemiluita din situaţii banale pentru el. Griffith, bun recuperator, dar greoi şi supraponderal, a mai fost înlocuit cu Căruţasu, care nu s-a descurcat rău deloc în faţa lui Blair.

Prea multe încercări de a marca de trei puncte ne-au privat de coşuri pe care le puteam avea în mână lejer, dar cu toate acestea echipa rusă nu s-a putut desprinde decisiv. Având în Andrei Vişnievski un conducător de joc precis, calm, inteligent şi rapid – plătit cu un milion de euro pe an – gazdele au controlat ostilităţile. Dar ai noştri au crezut în şansa lor, s-au bătut pentru fiecare minge şi ne-au adus într-un final de infarct. Când ruşii aveau două puncte în faţă, Burlacu încearcă o aruncare de trei puncte, cu un minut înainte de final, nu-i iese, apoi Vişnievski, coşmarul de aseară, pune perfect mingea de dincolo de linia de 6.25 m.

Patru puncte cu 45 de secunde înainte de final, recuperate însă până la doar unul singur cu 5 secunde înainte de ultimul fluier, graţie a două aruncări libere transformate de Hargrove. Apoi, un time-out şi apărare-beton, fără şansă pentru gazde, consternate de fericirea românilor.

Având în faţă o echipă rusă favorită certă, Asesoft a început curajos meciul de la Sankt Peterburg, partidă contând pentru manşa secundă a turui I preliminar al FIBA Eurochallenge Cup. Multinaţionala creată de Sebastian Ghiţă a venit cu un avantaj minim de la Bucureşti (79-76 în meciul tur), dar a reuşit să surprindă pe Spartak, aflată în zi proastă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News