Camelia Potec a avut probleme la nașterea fetiței sale și spune că aceasta s-a acomodat destul de greu după ce a venit pe lume, din cauza unei bacterii necunoscute.
„Viața s-a schimbat după venirea ei pe lume, iar sentimentele pe care le trăiesc sunt de nedescris. Toată perioada a fost dificilă, mi-a fost rău nouă luni, dar a meritat. Ea a avut probleme cu respirația și o bacterie necunsocuta la naștere, s-a acomodat mai greuț cu lumea exterioară”, a declarat Camelia Potec, pentru stirileprotv.ro.
„Nu pot spune că a fost o naștere grea, dar a fost una pe nepregătite. Am născut cu două săptămâni mai devreme, pentru că s-a rupt o membrană și a fost nevoie să intru imediat în cezariană. De aceea, cred că nici fetița nu a fost sută la sută pregătită să vină pe lume atât de devreme. Poate d-aia ne-am și cunoscut d-abia astăzi”, spunea Camelia Potec pentru Libertatea, anul trecut pe 5 septembrie.
Citește și
La Gomera, regia lui Corneliu Porumboiu, premieră mondială la Cannes