Camelia Potec, 33 de ani, președintele Federației Române de Natație, a lansat astăzi, în incinta Aeroportului ”Henri Coandă” din București, la terminalul ”Plecări”, programul ”Pașaport pentru pentru performanță”. Este vorba despre un concept inedit de atragere a copiilor către lumea sportului în care ea a obținut titlul olimpic, la Olimpiada din 2004, de la Atena.
În prezența pasagerilor care se pregăteau sa decoleze spre diferite destinații ale lumii, Camelia Potec a vorbit despre atragerea copiilor și tinerilor către înot, descrisă drept cea mai frumoasă disciplină sportivă.
Totodată, în cadrul acestui program, Camelia a organizat și o tombolă dotată cu premii: ochelari de înot, echipamente sportive sau chiar abonamente gratuite pentru cursurile de inițiere la înot.
Pentru o vizivilitate totală a acestui program, Camelia a realizat șase manechine, în mărime naturală, care au fost distribuite în incinta aerogării.
”Este un proiect inedit la care m-am gândit și pe care îl vom promova la nivelul întregii țări. Mi-aș dori ca alături de mine să vina și alte nume de top ale natației românești, precum Diana Mocanu, Răzvan Florea sau Beatrice Caslaru”, a precizat Potec, pentru Sportnews.ro.