Cum foarte mulți turiști care vizitează orașul Deva vor să ajungă să vadă și centrul olimpic de gimnastică, inclusiv căminul și camera în care a locuit pe perioada cantonamentului din anii 70 celebra Nadia Comăneci, însăși ”Zeița” de la Montreal crede că, în timp, această bază ar putea deveni un centru turistic de larg interes.

Împreună cu Federația de Gimnastică, poate fi gândit un astfel de program, pentru ca turiștii să poată vizita centrul de gimnastică de la Deva. Dacă se va percepe o taxă pentru acest lucru, banii rezultați să se puteaar trebui să se întoarcă în gimnastică”, a explicat Nadia Comăneci pentru Sportnews.ro.

În clipa de față, la Deva se antrenează doar lotul de junioare, condus de antrenorul Nicolae Forminte, în vreme ce senioarele se pregătesc lângă București, la Izvorani, sub conducerea antrenorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang.

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News