Jucătoarea de tenis de masă Eliza Samara, este cel mai în vogă sportiv român al momentului. Constănțeanca a devenit, duminică, cea de-a treia campioană europeană la individual din istoria tenisului de masă românesc, după legendara Maria Alexandru (1966) și Otilia Bădescu (2003).

Eliza (26 de ani, numărul 3 european și 21 mondial) are în palmares 16 medalii continentale, șase de aur, șase de argint și patru de bronz.

Titlul european la simplu, obținut la Ekaterinburg (Rusia), se adaugă celorlalte cinci pe care le avea în vitrina cu trofee. Cu echipa, în 2005, pe când era doar o junioare de mare perspectivă, alături de Otilia Bădescu, Mihaela Șteff și Adrian Zamfir, la dublu, cu Daniela Dodean (2009, 2012) și la dublu mixt, cu Andrei Filimon (2011, 2012). În acest an, Samara a câștigat și Liga Campionilor Europeni cu echipa de club, Fenerbahce.

Noua regină a Europei a început să practice tenisul de masă din fragedă copilărie. Eliza a fost descoperită de antrenorul Viorel Stere, de la CSȘ 2 Constanța, pe când avea doar șase ani și era încă la grădiniță, și dusă pe culmile performanței de Viorel Filimon.

”Emotivă, dar talentată”

Din cauza emoțiilor și a timidității, Samara avea probleme de exprimare verbală, balbism, în termeni medicali. Sportul a ajutat-o însă enorm. Spiritul de competiție și lupta permanentă pentru a progresa s-a dovedit a fi cel mai bun tratament pentru campioană, care vorbește fluent patru-cinci limbi străine.

”De când a pus mâna pe paletă mi-am dat seama că va ajunge campioană. Într-adevăr, de mică avea un defect de vorbire, care s-a accentuat cu timpul. Când avea emoții începea să se bâlbâie. Am lucrat cu ea trei ani, între 1995 și 1998, până am plecat să antrenez în Germania. Mama ei a susținut-o permanent. Faptul că se antrena în sală cu jucători medaliați la europene au ambiționat-o foarte mult”, a rememorat Viorel Stere, pentru Libertatea.

”Sportul a ajutat-o mult pe Eliza să treacă peste probleme de vorbire pe care le are când emoția o copleșește. Este important faptul că interacționează cu foarte multă lume și vorbește patru-cinci limbi”, este de părere și antrenorul federal, Viorel Filimon.

Eliza Samara (a doua din stânga), alături Ali Meral Ildîz (stânga), primul ei antrenor, Viorel Sterea, fratele ei, Stelian (al doilea din dreapta) și Cristian Peltecu (dreapta)

Fratele a început primul

Eliza a prins drag de tenisul de masă de la fratele ei mai mare, Stelian. ”Fratele meu practica deja acest sport, iar la unul dintre antrenamente m-a luat și pe mine. În momentul în care el a luat o pauză, am pus mâna pe paleta lui și am început să lovesc mingea în joacă. Norocul meu s-a numit antrenorul Viorel Sterea. El a văzut în mine calitătile necesare practicării tenisului de masă și a insistat pe lângă părinți să mă lase la sală”, a povestit Samara. După numai doi ani, Eliza își confirma talentul la ”Paleta de argint” de la Arad, unde a obținut primele medalii de aur atât la echipe, cât și la individual.

Lăudată de Ilie Năstase

Eliza Samara face parte din comunitatea de machedoni, la fel ca și campioana de tenis de câmp Simona Halep. ”Copiii din familiile de machidoni sunt mai serioși. Când era cadetă, într-o escală pe la Amsterdam sau Paris, Eliza și-a scos cărțile să-și facă temele pentru la școală. A văzut-o Ilie Năstase și a felicitat-o”, a dezvăluit antrenorul Viorel Sterea. Samara a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport.

”Surpriză pentru unii, muncă pentru alții”

Campionii europeni la individual ediția 2015, românca Eliza Samara și de germanul Dimitrij Ovtcharov

Antrenorul lotul feminin, Viorel Filimon, lucrează cu Eliza Samara de la 9 ani.

”Am avut încredere în ea. După tragerea la sorți, când am văzut că are câteva apărătoare pe culoar, am crezut că poate da lovitura. Știe să joace contra jucătoarelor defensive. A mai contribuit și eliminarea în sferturi a favoritei 1, Ying Han, din Germania.

A fost o surpriză pentru unii, multă muncă pentru alții. Este cea mai mare realizare pentru Eliza, pentru Federație, dar și pentru Europa, care e fericită că a reușit să câștige un nou titlu la individual, după mulți ani, în fața asiaticelor naturalizate. Nu toată lumea din tenisul de masă românesc se bucură”, a declarat Viorel Filimon, care și-a serbat ziua de naștere exact în duminica în care Samara a urcat pe prima treaptă a podiumului continental. Pe când o medalie și la Mondiale? ”E greu”, oftează Filimon.

Amenințarea din finală

Acesta este momentul în care antrenorul Viorel Filimon a trezit-o pe Eliza Samara. Era 3-2 pentru olandeza Jie Li. Samara s-a întors la masă și a câștigat finala cu 4-3

”Este o fată bună, dar mai are și ea unele lucruri despre care prefer să nu vorbesc. Poate învață ceva din cele petrecute la aceste Europene. Sper ca euforia succesului să nu-i ia mințile și să rămână cu picioarele pe pământ. Dacă asculta indicațiile mele de la început ar fi putut câștiga mai ușor finala.

La 3-2 pentru Jie Li am pus presiune pe ea. I-am zis că nu mai lucrez cu ea dacă nu face ce-i spun. Din fericire, m-a ascultat și a câștigat cu 4-3. Eliza mai dăduse cu piciorul la găleată, era păcat să rateze și acum”, a dezvăluit tehnicianul, pe umărul căruia Eliza a început să plângă de fericire la finalul partidei cu olandeza Jie Li.

 
 

Urmărește-ne pe Google News