Loredana a vorbit despre începuturile carierei sale, atunci când „a venit antrenorul și ne-a selectat de la școală. Primele antrenamente… Am observat cât de vechi erau toate echipamentele, măștile… Ceva ce n-ai mai pune pe cap astăzi”.
„Îmi amintesc că, deși nu aveam un echipament care să ne atragă foarte mult, deși nu era o sală bine dotată, nu aveam aer condiționat, vara era acolo o căldură, deși aveam atâtea lipsuri, nu le percepeam ca lipsuri și nu ne gândeam ce ne lipsește, ci dimpotrivă”, spune aceasta.
Și chiar dacă a făcut judo o perioadă alături de sora ei, tot scrima a fost sportul care a convins-o că este viitorul.
„Un rol important l-a avut tatăl meu, care citea foarte mult. Și, în perioada aceea, nu erau foarte multe filme sau, mă rog, nu aveau acces la foarte multe filme. El citea foarte mult și citise tot felul de cărți cu și despre capă și spadă”, a dezvăluit Loredana în emisiunea „La feminin”.
Loredana Dinu: „Am ajuns la ideea și la concluzia că mentalul este cel care schimbă tot”
Și chiar dacă a avut multe momente când a vrut să renunțe la sportul de performanță, Loredana a strâns din dinți și-a mers mai departe. Și-a dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor că a apelat la serviciile unui psihoterapeut pentru a trece peste unele dintre momente.
„Chiar în perioada cu bacalaureatul am mers pentru prima dată la psihoterapeut din proprie inițiativă. Acela a fost și momentul în care am început să am deschiderea aceasta către a lucra cu persoană specializată. Începând să lucrez cu psihoterapeut și văzând beneficiile, am avut o altă deschidere, de multe ori și față de colegele mele”, a explicat fosta spadasină.
Apoi dezvăluie cum în 2015 a avut un psiholog sportiv care a ajutat-o mult.
„Am lucrat și am făcut și Theta healing. Am fost foarte deschisă către zona asta de a-mi întări mentalul cu metodele pe care le-am găsit la momentul acela utile. Chiar și în perioada Jocurilor Olimpice, în perioada competițiilor de dinainte, aveam cărticele cu mine și îmi tot subliniam tot felul de chestii. Am ajuns la ideea și la concluzia că mentalul este cel care schimbă tot”.
Urmărește aici toată emisiunea cu Loredana Dinu