„În sfârşit, am ajuns acasă. Sunt stabilit de 10 ani la Sibiu. Pe majoritatea băieţilor de la FC Hermannstadt îi cunosc, cu unii am şi jucat împreună, cu Pîrvulescu şi Stoiva la Rm. Vîlcea, iar cu „Curti” (n.a Alex Curtean), la Dinamo.
Băieţii m-au primit foarte bine şi sper să facem o muncă foarte bună împreună. (…) Am fost la primele meciuri ale echipei FC Hermannstadt în Liga a IV-a, pentru că aveam foarte mulţi prieteni care jucau acolo.
Echipa a avut un parcurs foarte bun. În trei ani a fost campioană de fiecare dată. Anul acesta a produs şi surprize în Cupa României, a eliminat-o pe FCSB şi alte câteva echipe din Liga 1, a ajuns în finală şi, cred eu, cu puţin noroc, putea chiar să câştige trofeul. Am văzut că aici, la Sibiu, lumea e dornică de fotbal, suporterii vin şi îşi încurajează echipa. Îmi doresc să fie alături de noi, cum au făcut-o şi în Liga 2. Sper să facem lucruri frumoase împreună”, a declarat Dandea.
FC Hermannstadt s-a reunit pe 18 iunie pentru noul sezon din Liga I.