Sportnews: Cât de important este acest titlu de campion pentru cineva care a mai cucerit încă 15?
Cătălin Geru: Pentru mine, înseamnă foarte mult. Cred că orice sportiv și-ar dori să mai fie campion național la 46 de ani. Este încă un succes din cariera mea, unul poate neașteptat. Și spun asta fiindcă în toamnă nici noi nu credeam că vom deveni campioni. Ne doream însă să obținem o medalie. Și ne-am luptat să câștigăm.

Cum se explică, atunci, acest succes?
Am prins vârful de formă atunci când trebuia. Apoi, Primăria din Galați ne-a sprijinit mai mult. În luna august a anului trecut, am plecat în cantonament, la Brașov, iar patinoarul a fost deschis pe 1 septembrie. Ceea ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme. În Galați, patinoarul se deschidea prin octombrie și se închidea cel mai devreme. S-a văzut clar că s-a dorit obținerea acestui succes. Pe de altă parte, poate că nici adversarele nu prea ne-au luat în serios. În semifinale, de pildă, în prima manșă, cei de la Brașov au venit la Galați cu câteva ore înainte de meci.

Unii au spus că acest titlu e imoral fiindcă Dunărea a luat jucători de la Ciuc înaintea semifinalelor…
Regulamentul ne-a permis să-i aducem pe acei jucători. Iar acesta a fost același pentru toți. Și cei din Gheorghieni au luat.

Liga Mol e ”închisă” pentru Dunărea

Ce aduce pozitiv acest titlu pentru hocheiul din Galați?
Sezonul următor se anunță mult mai greu. E dificil să ajungi în vârf, dar și mai greu e să rămâi acolo. Vedeți ce s-a întâmplat cu Corona Brașov. Avem promisiunea că Primaria se va implica în continuare. Ieri (n.r. – luni), a fost o festivitate acolo. Eu, Radu Viorel și Paul Burada am primit câte o plachetă în semn de mulțumire pentru ceea ce am făcut pentru hocheiul gălățean. Iar sponsorul echipei m-a rugat să nu mă retrag. Așa că voi mai juca un an. Sper ca acest titlu să însemne relansarea hocheiului în Galați, să atragă oamenii la meciurile noastre, iar copiii din oraș să se îndrepte spre acest sport. Importantă va fi susținerea financiară. În sportul nostru sunt probleme cu banii. Știți ce s-a întâmplat cu echipa de volei Metal Galați, cu Oltchim.

De ce Dunărea nu va juca în Liga Mol?
Din câte știu, nu am fost acceptați fiindcă Galațiul este foarte departe de celelalte țări care au echipe. Iar în România nu există autostrăzi… Cei din conducerea clubului vor merge la Budapesta să discute cu organizatorii. Nu știu însă dacă se mai poate schimba ceva.

Urmărește-ne pe Google News