Raț spune că nu va renunța la națională, cât timp va mai putea juca fotbal, și apreciază Grupa A, din care fac parte România, Franța, Elveția și Albania, ca fiind echilibrată. ”Franța este favorită, fiindcă joacă pe teren propriu și este o echipă de prim-plan”.

”Primul meci va fi important pentru noi. Francezii vor pune presiune. În teorie, Franța este mai bună decât România, dar rămâne de văzut pe teren”, spune Raț.

Lui Raț i se reamintește faptul că, în 2002, a debutat la națională într-un joc împotriva Franței, chiar pe ”Stade de France”. După 14 ani, revine pe acest stadion, pentru un meci cu Franța, pe 10 iunie, la debutul competiției:

”Nu am făcut un joc bun atunci. Am fost deosebit de nervos. Franța era campioana mondială și a Europei. Erau (Zinedine) Zidane, (Marcel) Desailly, (Lilian) Thuram, o echipă fantastică”.

”Stilul României se bazează pe acuratețea în apărare. Ideea este să nu primim gol, apoi să ne facem ocazii de gol la poarta adversă. Putem compara echipa noastră cu Atlético a lui Diego Simeone. Nu avem stele în echipă, așa cum au Franța, Germania sau Spania. Nu avem jucători de acest nivel, dar cred că avem un colectiv, și asta e cel mai important. Există solidaritate și organizare. Cred că dacă o echipă poate provoca surpriza, aceasta este a noastră”, mai spun olteanul.

”Sunt un cal de povară. Vârsta nu contează pentru mine. Mi-am păstrat nivelul de la un an la altul muncind din greu. Aceasta este, probabil, cea mai mare calitate mea. Este minunat că, după opt ani, jucăm într-un turneu major. Există mulți jucători români de talent și de calitate. Cluburile din România nu sunt întotdeauna bine plasate în competițiile europene” – Răzvan Raț.

AICI, tot interviul.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News