Germania a reușit să se califice în semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal. ”Nemții” au învins Franța cu 1-0, grație reușitei lui Hummels, și se pregătesc să joace cu învingătoarea din partida Brazilia – Columbia.
Franţa şi Germania se vor întâlni în această seară, de la ora 19:00, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în primul sfert de finală de la Campionatul Mondial. Meciul va fi transmis în direct de TVR 1.Germania se confruntă cu probleme mari înaintea acestei partide. Şapte fotbalişti au probleme de sănătate din cauza unei gripe.Francezul Raphael Varane (21 de ani) poate rata meciul din cauza unei gastroenterite.Între cele două formaţii există o rivalitate istorică. La Cupa Mondială din 1982, Germania federală a învins Franţa la loviturile de departajare, după ce în timpul regulamentar scorul a fost egal, 3-3. Atunci, portarul german Harold Schumacher a avut o intrare brutală asupra lui Battiston.În 1986, cele două formații s-au întâlnit în semifinalele Mondialului din Mexic. Toto RFG-ul lui Voller a învins, Franța lui Platini cedând cu 0-2.Germania dispută al nouălea sfert de finală consecutiv la Campionatul Mondial.Hummels va revei în primul ”11” al Germaniei, după absenţa din optimi, contra Algeriei.
Recomandări
Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică
Cele doua au lunga rivalitate la nivel inalt, de notorietate fiind semifinala Cupei Mondiale din 1982, cand Germania Federala s-a impus la loviturile de departajare in fata Frantei dupa ce la finalul timpului de joc tabela arata 3-3. Meciul de atunci a mai ramas in istorie si prin intrarea brutala a portarului Harold Schumacher asupra atacantului francez Patrick Battiston. – See more at: https://www.onlinesport.ro/fotbal/cupa-mondiala-2014/avancronica-franta-germania-live-1900-nid-107999/#sthash.dSTRqpgg.dpuf
Jucătorii francezi deţin un record la această ediţie a Mondialului: au lovit de cele mai multe ori bara, cu şase astfel de reuşite.Echipele probabile:Franţa: Lloris – Debuchy, Varane, Sakho, Evra – Pogba, Cabaye, Matuidi – Valbuena, Benzema, GriezmannSelecţioner: Didier DeschampsGermania: Neuer – Grobkreutz, Mertesacker, Hummels, Howedes – Schweinsteiger, Lahm, Kross – Muller, Gotze, OzilSelecţioner: Joachim Low SĂ MAI ȘI RÂDEMPhilip Lahm nu e recunoscut de ofițerul de securitate și nu e lăsat să urce în autocar… Problema s-a rezolvat, într-un târziu…Nemții sunt gata de meci… Cine va învinge diseară, bagheta franțuzească sau cârnatul nemțesc? Așa îi așteaptă localurile pe suporteri… Nemții speră ca Manuel Neuer să fie imbatabil…