Până atunci, preşedintele Emmanuel Macron i-a primi luni seară pe „les Bleus” şi pe familiile lor, ca şi pe alţi 4.000 de invitaţi, printre care aproximativ 1.000 de tineri fotbalişti, proveniţi de la cluburile la care s-au format unii din noii campioni mondiali.
Revenit în Franţa alături de „Les Bleus”, după cucerirea titlului mondial în Rusia, atacantul Olivier Giroud şi-a exprimat mândria pentru primirea „Legiunii de onoare” din partea preşedintelui Franţei, în semn de recunoştinţă pentru performanţa obţinută la Cupa Mondială, informează cotidianul LEquipe.
„Reprezintă mult să primeşti Legiunea de onoare. Asta înseamnă că ai făcut mult pentru ţara ta. Mă gândesc mai ales la combatanţii care merg la război şi care merită mult mai mult decât noi. Dar şi când eşti campion mondial, ai anumite avantaje. Voi primi cu plăcere această distincţie”, a spus jucătorul echipei Chelsea.
Selecţionata Franţei a câştigat al doilea său titlu mondial, după ce a învins echipa Croaţiei cu scorul de 4-2 (2-1), duminică, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în finala Cupei Mondiale de fotbal 2018, din Rusia.
Francezii s-au impus prin golurile marcate de Mario Mandzukic (18, autogol), Antoine Griezmann (38 – penalty), Paul Pogba (59) şi Kylian Mbappe (65), în timp ce pentru croaţi au punctat Ivan Perisic (28), Mario Mandzukic (69).
Sute de mii de fani au sărbătorit pe străzile Parisului victoria Franșei, însă fiesta s-a soldat cu doi morți.
Citește și: Documentul oficial care confirmă informațiile publicate de Libertatea: Cocaină cu paracetamol la peste 200 de euro gramul, vândute clienţilor din dosarul „Stupefiante pentru VIP-uri”