La eveniment vor participa vedetele din România ale circuitului Superkombat, Cătălin Moroşanu şi Bogdan Stoica, preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, precum şi reprezentanţi ai sponsorilor Alka, Militari Residence, Auto Soft Service Roţi şi Iana Life. De asemenea, în campanie s-au alăturat Alteţele Sale Princiare, Prinţul Paul al României şi Prinţesa Lia.

“Responsabilitatea socială este foarte importantă pentru noi şi ne bucurăm că o mulţime de oameni s-au alăturat campaniei noastre, care se derulează la nivel internaţional. Superkombat nu este doar un circuit dedicat artelor marţiale, ci un produs main-stream care se adresează tuturor păturilor sociale”, a declarat preşedintele Eduard Irimia.

Astfel, din banii strânşi, s-au achiziţionat sisteme de injectare şi infuzare a medicamentelor. Acestea îi vor ajuta foarte mult pe cei aproximativ 100 de copii internaţi la Fundeni, întrucât medicamentele le vor fi administrate mult mai uşor şi mult mai rapid.  “De asemenea, vom mai dona şi o maşină de spălat, de care se vor folosi mămicile internate alături de copiii lor în spital, un sterilizator, scutece şi mâncare”, a declarat Otilia Caloian, vicepresedintele Asociaţiei Fight for Life Charity.

 
 

Urmărește-ne pe Google News