Antrenorul emerit Mircea Pavlov a comentat marți pentru Agerpres succesul lui Magnus Carlsen, care a obținut al treilea său titlu mondial la șah, remarcând că pe norvegian ”îl așteaptă clipe grele”.

”Ce a dovedit acest meci? În primul rând, a căzut mitul supercampionului, invincibilității și ‘șahistului mașină care scoate apa din piatră seacă. El nu a reușit să se impună în fața numărului 9 mondial, ba chiar a mărturisit că a trecut prin clipe grele după partida a 8-a. Pe de alta parte, s-a dovedit ca Serghei Karjakin este un șahist care poate juca de la egal la egal cu campionul lumii. Dacă va continua în același stil de joc, pe Magnus Carlsen îl așteaptă clipe grele”, a declarat Mircea Pavlov.

Magnus Carlsen, așteptat la cotitură de lupii tineri

Tehnicianul a mai spus: ”După ce a reușit să egaleze scorul în partida a 10-a, Magnus Carlsen a jucat în partidele 11 și 12 modest, sisteme solide de egalitate, scuzându-se în fata fanilor săi cum că ‘mai multe șanse are într-un meci de 4 partide rapide decât în una cu timp clasic. Chiar conform vechiului regulament, Magnus Carlsen își păstrează titlul, meciul terminându-se la egalitate, 6-6. Că noul regulament, permite obținerea titlulului mondial de șah clasic prin victorii în meciuri de șah rapid sau blitz, aceasta este o aberație, cât timp există titluri de campion mondial de șah rapid și blitz în competiții distincte disputate în întregime în aceste tempouri de joc”.

”Haita de lupi tineri, americanii Wesley So, Fabiano Caruana, olandezul Anish Giri, sau rușii Jan Nepomniaci, Serghei Karjakin ori Aleksandr Grisciuk, cum se zice ‘îl așteaptă la cotitura. Lupta pentru titlul mondial devine din ce în ce mai interesantă”, a continuat Mircea Pavlov.

Magnus Carlsen și-a păstrat titlul suprem în meciul desfășurat în SUA contra rusului Serghei Karjakin. Norvegianul s-a impus cu scorul de 3-1 în partidele de departajare, la șah rapid, după ce în primele 12 partide de șah clasic, scorul a fost egal, 6-6.

 
 

Urmărește-ne pe Google News