La tribunal, acolo unde tenismenul care a câștigat de 9 ori turneul de la Roland Garros vrea să-și găsească dreptatea.
„O voi acţiona în judecată pe doamna Bachelot pentru comentariile făcute în luna martie a acestui an, în timpul programului de televiziune, Le Grand 8. În acest fel, nu încerc să-mi apăr doar integritatea şi imaginea de sportiv, dar şi valorile pe care mi le-am apărat în toată cariera. Vreau să evit ca personajele publice să mai facă în presă declaraţii false despre un sportiv”, a precizat Rafael Nadal, într-un comunicat.
În luna martie, Roselyne Bachelot, fost ministru al Sănătăţii şi Sportului în guvernul francez anunţa care a fost de fapt cauza pentru care jucătorul Rafael Nadal a stat departe de tenis timp de şapte luni.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!