La 72 de ani, pe care îi va împlini în luna aprilie, Octavian Popescu este un tip mai mult decât energic. Revenit din Germania după Revoluţie, fostul tehnician al formaţiei TSV München s-a stabilit la Breaza. De curând, a anunţat că va fi unul dintre contracandidaţii lui Mircea Sandu pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.
Nu este însă pentru prima oară când Octavian Popescu încearcă marea cu degetul. El şi-a mai depus candidatura şi la alegerile din noiembrie 2005, dar dosarul său a fost respins, din cauza unei prevederi din Statut, care spunea că un candidat trebuie să fie propus de către unul dintre cluburile afiliate. “A fost o prevedere ilegală. Constantin Anghelache, preşedintele clubului Tricolorul Breaza, îmi dăduse semnătura, dar, mai apoi, s-a sucit”, ne-a explicat bărbatul, care în prezent locuieşte împreună cu soţia la Breaza, într-o casă în care ar putea încăpea tot lotul lui Răzvan Lucescu.
A antrenat naţionala de tineret în anii 70
Popescu a fost toată viaţa o persoană căreia i-au plăcut provocările. A evoluat în ţară numai în Divizia A, a jucat un sezon şi în Turcia şi, timp de trei ani, a pregătit naţionala de tineret a României. În 1979 s-a stabilit în Germania, unde a urmat cursurile unei facultăţi şi, mai apoi, a devenit primul român cu licenţă de antrenor al şcolii de la Köln. Odată ajuns în curtea clubului TSV München 1860, el a urcat toate treptele ierarhice, de la antrenor la copii şi juniori, până la “principal” al primei echipe.
Carte de vizită
Data şi locul naşterii: 25 aprilie 1938/ Bucureşti
Ca jucător: a evoluat la Ştiinţa Cluj, Dinamo Bucureşti, Jiul Petroşani, Rapid Bucureşti şi Mersinspor (Turcia)
Ca antrenor: a pregătit naţionala de tineret a României (1975-1978), FC Brăila, TSV München 1860 şi Malatyaspor.
Studii: Facultatea de Drept (Cluj) şi Facultatea de Comerţ Exterior (München). A luat licenţa de antrenor profesionist la Köln. Este membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Fotbal-Tenis.
Visează să restructureze federaţia din temelii
«Vreau revoluţie în fotbal»
Candidatul la şefia FRF, Octavian Popescu, e convins că el şi echipa sa pot face mai multe lucruri bune la FRF decât Mircea Sandu.
Libertatea: De ce vreţi să candidaţi la preşedinţia FRF?
Octavian Popescu: Pentru că vreau să fac revoluţie în fotbalul românesc. Declar război celor care se află acum la Casa Fotbalului.
Ce soluţii propuneţi pentru scoaterea fotbalului românesc din criză?
Modelul german. Adică înfiinţarea de subfederaţii în toate regiunile istorice ale României. Am un program viabil, pe care îl voi înregistra la OSIM.
Cum vi se pare Mircea Sandu?
Este un om care a păcălit fotbalul şi care stă în spatele unor structuri mafiote.
Dacă aţi câştiga alegerile, cine ar fi prima persoană pe care aţi da-o afară de la FRF?
Mircea Rădulescu. Este un aiurit care a îngropat Şcoala de Antrenori.
Trei împotriva Naşului
După 20 de ani de “domnie” a lui Mircea Sandu în funcţia de preşedinte al FRF, se încearcă detronarea acestuia. Trei contracandidaţi ai Naşului şi-au depus dosarele în speranţa că pe 25 ianuarie, când vor avea loc alegerile pentru postul de şef al Federaţiei, vor primi votul de încredere al majorităţii cluburilor afiliate la FRF. Cei trei care visează la postul lui Mircea Sandu sunt: Octavian Popescu, Sorin Răducanu şi Constantin Iacov.