“Nu am încheiat grupa la fel cum am început-o, dar am arătat şi acum că avem valoare de Liga Campionilor, că merităm să fim aici. Am încercat să jucăm, am avut ocazii prin Kone, Trică, am revenit în joc, dar n-am avut noroc. Roma e obişnuită să joace în Europa şi a arătat că e o echipă mare. Italienii nu au jucat nimic şi au dat trei goluri”, a spus, la finalul întâlnirii, antrenorul feroviarilor, Maurizio Trombetta. La rândul său, patronul clujenilor, Arpad Paszkany, a precizat: “Roma e o echipă mare, am spus dinainte că meciul retur va fi altfel. La Roma ne-au tratat de sus, am avut avantajul echipelor mici, necunoscute de cele mari. Şi acum am avut ocazii, dar impresia artistică se punctează doar în patinaj, în fotbal e pe goluri. Per total, a fost o experienţă bună pentru sezoanele următoare”. Cel mai bine a sintetizat situaţia Eugen Trică, mijlocaşul CFR-ului: “Totul este pierdut! Roma a fost mai pragmatică. Ne rămâne campionatul. Vrem să luăm titlul şi vom reuşi să facem asta”.

Trică, la Famagusta

“Eugen Trică are 30 şi ceva de ani şi va lua o grămadă de bani, câţi ar fi luat în România în 8 ani. E vorba de un contract de un an şi jumătate cu gruparea cipriotă Anorthosis Famagusta”, a anunţat managerul general al Universităţii Craiova, Ilie Balaci, socrul fotbalistului de la CFR Cluj.

Ioan Becali laudă jocul ardelenilor

“Roma a câştigat fără să forţeze. A avut un Totti de excepţie. Totuşi, CFR a pierdut altfel decât a făcut-o Steaua, ei au luptat, au pus probleme. Steaua a avut noroc că nu a luat gol mai repede, în cazul ăsta ar fi furat-o de o manieră mai ruşinoasă”, a menţionat la GSPTV, impresarul Ioan Becali.

Băsescu, la meci

Preşedintele Traian Băsescu a urmărit din tribună meciul de la Cluj dintre CFR şi AS Roma, dar a plecat dezamăgit de rezultat.

Felipe Scolari: «Bat CFR-ul sau mă întorc în Brazilia»

Tehnicianul brazilian al formaţiei Chelsea, Felipe Scolari, a anunţat că dacă nu învinge formaţia CFR Cluj în ultimul meci din grupă, programat pe 9 decembrie, se întoarce în ţara natală. “În prezent, pentru a ne califica trebuie să reuşim să câştigăm cu românii. Cred că avem 75 la sută şanse să învingem pe CFR. Dacă nu, mă întorc în Brazilia! Însă ocuparea locului 1 în grupă nu mai depinde doar de noi”, a declarat Scolari.

Urmărește-ne pe Google News