Atacul generalilor pare să-i dea un nou motiv lui Gigi Becali pentru a se retrage de la gruparea din Ghencea. Confruntat cu posibilitatea de a pierde clubul Steaua, Gigi Becali face primul pas înapoi. El recunoaşte deschis că s-a săturat să se mai lupte cu toată lumea şi admite că ar putea părăsi viaţa publică.

“Nu mai pot. M-am săturat să mă lupt cu toată lumea. M-am luptat încontinuu de când am intrat în fotbal. Vreau să trăiesc în pace. Aşa vrea Dumnezeu. Or, dacă mă lupt în fotbal, nu trăiesc în pace. Asta vreau. Pace! S-ar putea să mă retrag din fotbal şi din politică!”, a spus Becali la GSP TV.

Conform lui Gigi, cei care doresc să îi “fure” clubul sunt generalii din vechea gardă, susţinuţi de Gică Hagi şi Ilie Năstase.

Hagi, Năstase şi generalii îi vor clubul

“Nu e vorba de nici un general de armată, nici de la CSA. E vorba de nişte generali în rezervă, din fosta Securitate. Ei sunt bătrâni, dar încă mai au pârghii şi putere. Sunt sprijiniţi de Hagi şi Năstase. Nu ţin cont de hotărârile judecătoreşti. Generalii ăştia vor să fie ca pe vremea lui Stalin, să naţionalizeze România. Ce-o să facă? Să-mi ia Steaua, să-mi ia casa, să-mi ia totul! Doar n-o să mă dea afară din casa din Pipera! N-au ce să-mi facă, m-am născut în pielea goală!”, a mai spus Becali.

De unde a plecat conflictul

Pe scurt, generalul Eugen Bădălan, alături de alţi generali, nu recunoaşte nici o semnătură pe vreun act care să consfinţească transformarea Stelei din societate non-profit în societate pe acţiuni, în 2003, când Gigi Becali a preluat clubul.

“Păi ce, am luat clubul pe gratis? Am băgat 10 milioane de euro atunci când l-am preluat. Se ducea dracu dacă nu veneam eu! Să-mi dea generalii cât am băgat până acum, adică 40 milioane de euro, şi plec!”, zice Becali, care sugerează că totul i se întâmplă şi din cauză că a avut ieşiri contra lui Marian Vanghelie.

Nu l-a uitat pe Mutu

Gigi Becali a precizat la GSP TV că nu a uitat de datoria de 75.000 de euro pe care Adrian Mutu o are de achitat faţă de el: “I-am şters datoria, nu i-am şters-o, nu tot aia e? Nu mă interesează banii aceia, de Mutu nu am ce să mai vorbesc. O să-l bată Dumnezeu. Când o să vină Mutu în Ghencea, o să-l întâmpinăm cu lauri, cu flori, cu Aida de Verdi”, a afirmat pe un ton ironic Becali.

“Ştiu că va fi un iad pentru mine, dar asta mă ambiţionează. Doar pe Ghencea sunt huiduit, ăsta e stelistul”, a zis Mutu.

Urmărește-ne pe Google News