”Nu va mai oferi predicţii în fotbal şi nici în politică, economie sau mod de viaţă. Paul îşi va relua vechea ocupaţie, aceea de a-i face pe copii să râdă”, a declarat Tanja Munzig, purtătorul de cuvânt al acvariului Sea Life din Germania, citat de Agerpres.

Celebrul cefalopod a avut însă parte, luni, de o ultimă reprezentaţie legată de fotbal, când angajaţii acvariului l-au prezentat publicului alături de o copie a trofeului de aur al Cupei Mondiale. Deşi cupa era garnisită cu 3 midii, Paul a ignorat-o minute bune, înainte de a culege o scoică pe care a devorat-o în faţa camerelor de televiziune.

Urmărește-ne pe Google News