Antrenorul echipei Getafe, Cosmin Contra (38 de ani), a vorbit, miercuri, pentru Milan Channel, despre cea mai mare greşeală din cariera sa de fotbalist potrivit site-ul calciomercato.com.

Guriță a evoluat la formații precum Deportivo Alaves, Atletico Madrid și AC Milan. Pentru formația italiană, Contra a evoluat în 29 de meciuri.

„Am amintiri minunate de la Milano. Faptul că am plecat de acolo a fost cea mai mare greșeală a carierei mele.

Îi urez mult succes lui Pippo Inzaghi în derby, țin minte și acum că am învins-o o dată pe Juventus cu golul său, din centrarea mea. Torres este un mare campion, fanii îi pot da încredere, el trebuie doar să se adapteze la fotbalul din Italia și să înțeleagă jocul din Serie A”, a declarat Contra.

 
 

Urmărește-ne pe Google News