Concret, din 2019, Grupa Mondială a Cupei Davis va deveni Cupa Mondială a Finalelor Tenisului. Noua, competiţie ce se va desfăşura pe o durată de şapte zile, în luna noiembrie, în săptămâna în care în mod tradiţional are loc finala Cupei Davis.
La noua competiție vor participa 18 echipe naţionale: cele 16 din Grupa Mondială, la care se vor adăuga alte două echipe calificate. Echipele se vor înfrunta mai întâi în grupe, pentru a se califica în sferturile de finală. Fiecare întâlnire va cuprinde două meciuri de simplu şi unul de dublu, disputându-se după sistemul „cel mai bun din trei partide”.
”Viziunea noastră este de a crea un mare final de sezon, care va fi un festival al tenisului şi al divertismentului, scoţându-i în evidenţă pe cei mai mari jucători din lume, reprezentând naţiunile lor, pentru a decide campionii Cupei Davis”, a declarat David Haggerty, preşedintele ITF. Pe de altă parte, acestă schimbare radicală va aduce și bani, foarte mulți bani. Asta după ce ITF a oficializat un parteneriat cu grupul de investiţii Kosmos, fondat şi prezidat de Gerard Pique, fundaşul lui FC Barcelona. Acest parteneriat urmează să se întindă pe o perioadă de 25 de ani, cu valoare totală de 3 miliarde de dolari!
”Acest nou parteneriat va permite nu doar crearea unei veritabile Cupe Mondiale de tenis, ci şi deblocarea unor niveluri record de noi investiţii pentru viitoarele generaţii de jucători de tenis şi de fani din lumea întreagă”, a adăugat Haggerty.
Imediat au apărut și reacții, cea mai virulentă fiind cea a lui Yannick Noah, căpitanul echipei de tenis a Franţei. ”Este sfârşitul Cupei Davis. Ce tristeţe. Au vândut sufletul unei probe istorice. Îmi pare rău, domnule Davis”, a scris Yannick Noah pe un site de socializare.
Citiți și Yannick Noah critică noul format din Cupa Davis: ”Au vândut sufletul unei probe istorice”
Cupa Davis, finala. Franța a câștigat ”Salatiera de Argint”. Lucas Pouille a adus punctul decisiv