Ultima postare pe Facebook a sportivei a stârnit multiple reacții negative. ”Genie” stă atârnată pe o clădire, semn că sporturile extreme o pasionează mai tare în această perioadă a carierei, care trebuia să fie în urcare.
Comentariile la fotografia pe care a postat-o nu-i sunt deloc favorabile. ”Iar o să pierzi în primul tur!” și ”Ar fi mai bine să te întorci la antrenamente!” sunt doar câteva observațiile pe care prietenii virtuali i le-au făcut blondei.
Bouchard a bătut-o pe Halep, în 2014, în semifinale, la Wimbledon, dar sportiva noastră a evoluat accidentată. De atunci, pentru Eugenie a urmat prăbușirea, fiind învinsă la Fed Cup de către Alexandra Dulgheru și de către Andreea Mitu.
Recent, Halep i-a luat apărarea, arătând solidaritate față de rivala ei: ”Și eu am fost criticată dur în țara mea!”.