Carlo Nuzman, președintele Comitetului olimpic brazilian (COB), suspectat de cumpărarea de voturi pentru a obține dreptul de organizare a JO de vară de la Rio de Janeiro, din anul 2016, a demisionat miercuri, informează AFP.
În vârstă de 75 ani, Nuzman a fost conducătorul comitetului de organizare a JO 2016, iar acum este acuzat de delicte de „corupție, spălare de bani și participare la o organizație criminală”. El a fost arestat în urmă cu o săptămână și de atunci se află în spatele gratiilor. De la arestarea sa, interimatul la conducerea COB a fost asigurat de vicepreședintele Paulo Wanderley.
„Considerând că este necesar să mă dedic în totalitate apărării mele, demisionez în mod irevocabil din postul de președinte al Comitetului olimpic brazilian, precum și din cel de membru de onoare al adunării sale generale”, a scris „Domnul JO”, cum este supranumit Nuzman în Brazilia, într-o scrisoare dată publicității de avocatul său.
Vineri, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a anunțat suspendarea provizorie a Comitetului olimpic Brazilian. CIO l-a suspendat, cu această ocazie, pe Carlo Nuzman din toate funcțiile și drepturile sale de membru de onoare, excluzându-l inclusiv din comisia de coordonare a JO 2020 de la Tokyo.
Parchetul din Rio a ordonat înghețarea sumei de un miliard de reali (270 milioane euro) din totalul activelor lui Nuzman și ale omului său de încredere, Leonardo Gryner, directorul general al operațiunilor comitetului de organizare a JO 2016, notează Agerpres.
Carlo Nuzman a demisionat. Deține 16 lingouri de aur!
Conform procurorilor, Nuzman, președinte al COB din 1995, și-a mărit patrimoniul cu 457% în ultimii zece ani și a încercat să ascundă o parte dintre active de autorități. El a declarat, de exemplu, abia luna trecută, după interogatoriul său, că deține 16 lingouri de aur.