Succesul obţinut de echipa feminină de handbal a României, dar mai ales revenirea acesteia din finalul întâlnirii de joi seara au impresionat- o pe antrenoarea lui SCMU Craiova.
“Au jucat foarte bine în ultimul sfert de oră, cel în care se decide câştigătoarea”, ne-a declarat Carmen Amariei.
Semifinalista Mondialelor din 1999 crede că actualele componente ale naţionalei au potenţial.
“Dacă vor juca la fel în continuare, fetele vor ajunge sus! În meciul cu Ungaria s-au făcut erori, însă acestea sunt inevitabile. Oricum, România a greşit mai puţin decât adversara ei. Apărarea a fost mai agresivă, iar Paula Ungureanu a avut intervenţii salvatoare. Important este că în naţională au fost integrate jucătoare noi, tinere”, a spus Amariei.
Putem găsi soluţii la inter dreapta
Dubla câştigătoare a Ligii Campionilor cu Slagelse e convinsă că şi problema acoperirii postului de inter dreapta, post pe care joi au evoluat Adriana Ţăcălie, Luciana Marin, Aneta Pîrvuţ, dar chiar şi pivotul Oana Manea, poate fi rezolvată.
“Eu nu sunt stângace, dar am jucat câţiva ani şi inter dreapta. Important este să ştii ce să faci, să te obişnuieşti pe acest post”, a concluzionat cea care a înscris în jur de 900 de goluri pentru naţionala de senioare în aproape 200 de meciuri.
Suntem naşii ungurilor: i-am bătut de două ori în 97 de zile
Succesul obţinut de handbaliste, joi seară, în grupa D a CM din Serbia, este al doilea obţinut de echipele noastre reprezentative în faţa Ungariei, în ultimele trei luni.
Pe 6 septembrie, naţionala de fotbal s-a impus clar (3-0), pe Arena Naţională, într-un meci cu formaţia maghiară contând – coincidenţă – tot pentru grupa D a preliminariilor Mondialului 2014 din Brazilia.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!