Carmen Bucureşti, echipa industriaşului Ionel Mo­ciorni­ţă, a fost exclusă din campionat în august 1947, printr-o hotărâre a Fe­deraţiei Române de Fotbal Asociaţie. Mă­sura absurdă şi abuzivă a fost luată după o partidă Car­men – Ciocanul, scor 6-0, în care fotbaliştii formaţiei cu nume de fată şi-au ridiculizat adversarii. Teroarea stalinistă se instaurase şi în fotbalul românesc. „Con­si­derăm măsura lua­tă ca una care duce la lichidarea unui cuib de duşmani ai sportului, sub denumirea de grupare sportivă.

Ne-am făcut da­toria şi am eliminat din sport această ră­măşită reac­ţionară, care, prin ­gura conducătorilor săi, Mocior­niţă şi Vizante, nu se sfiesc să afirme că ei nu ţin această grupare, iar pentru ei nu contează campio­natul na­­ţio­nal decât în lupta pe care o duc împotriva Cio­ca­nu­lui şi a e­chipe­lor ceferiste, decla­rând: «Cu una ne ră­fuim rasial, cu ce­le­lalte, poli­tic!»”, a fost jus­tifi­carea pre­şe­dintelui de atunci al FRFA, deputatul Emilian Angheliu, pentru această decizie poli­tică. Du­pă cum se vede şi din comunicat, mai-marii de atunci din România s-au folosit de umilirea Ciocanu­lui în campionat, pentru a radia un „cuib de duşmani ai sportului”. De fapt, Carmen era pândită de mult „la cotitură”, comuniştii intenţio­nând să distrugă orice urmă de capitalism din fotbalul autohton. Iar acest joc le-a dat apă la moară.

Era cunoscută drept «cuib de duşmani ai sportului»

Partida cu cântec ce a dus la dezafilierea echipei Car­me­n s-a disputat la 15 iunie 1947, pe stadionul Giuleşti, în prezenţa a 20.000 de spectatori.

Presa vremii a acordat spaţii largi evenimentului, în afara comentariului de meci inserându-se şi o ca­setă cu titlul grăitor „Des­pre «circul» Car­men”. A­u­torul, V. Băn­ciulescu, a no­tat, printre altele, re­ferindu-se la un moment din repriza secundă, când Bazil Marian s-a aşezat pe balon, în râsetele tribunei: „Des­considerarea adversarului nu poate face parte din bagajul unei echipe mari şi lucrul acesta întu­necă puţin o victorie splendidă. Clowneriile nu au ce căuta pe arena de sport!”. Un gest nesportiv, este adevărat, care a fost însă plătit mult prea scump. Valul de teroare care a urmat, cu desfiinţarea echipei, urmă­rirea jucătorilor, anchetarea şi trimiterea în puşcărie a conducătorilor clubului Carmen nu-şi are nici o justificare logică. În 1947, aceste lucruri au părut, totuşi, normale.

Au refuzat un meci cu Dinamo Tbilisi

La sfârşitul anului 1945, Dinamo Tbilisi a venit în România pentru a susţine câteva jocuri de verificare. Singurul care i-a refuzat pe reprezentanţii sportivi ai „marelui frate de la Răsărit” a fost Ionel Mociorniţă. Patronul lui Carmen a motivat că nu are de unde să-i ia pe jucători, pentru că echipa sa intrase în vacanţă, lucru care i-a nemulţumit vizibil pe conducătorii comunişti ai ţării.

Ionel Mociorniţă a fost arestat de comunişti

Ionel Mociorniţă (foto) a fost fiul industriaşului român interbelic Dumitru Mociorniţă, care deţinea în Bucureşti o fabrică de încăl­ţă­min­te. De profesie avocat, Ionel a fost pa­sionat de fotbal, jucând o perioadă la Car­men, echipă pe care a patronat-o. Pe 10 mai 1948, a fost arestat de auto­rităţile co­mu­niste şi încarcerat la Jilava, iar averea i-a fost confiscată. A mu­rit în Canada, pe 27 oc­tom­brie 2005.

«Marian şi Covaci au dat tonul»

Fostul selecţioner Angelo Niculescu este singurul supravieţuitor al formaţiei Car­men Bucureşti. Mijlocaşul de atunci al trupei patronate de Ionel Mociorniţă a participat la momentele hilare din jocul cu Cio­canul, pentru ca, peste câteva săptămâni, să trăiască drama desfiinţării echipei şi nesiguranţa zilei de mâine.

Libertatea: Ce vă mai amintiţi de la meciul cu Ciocanul, din 1947?

Angelo Niculescu: A­tunci am prins o zi ex­traordinară. La un moment dat, când scorul era deja 5-0, Iosif Covaci, respon­sabilul cu buna dispoziţie din lotul nostru, ne-a strigat: „Bă­ieţi, hai să distrăm publicul şi să facem o horă”. Zis şi făcut. Am încins o horă la mij­locul te­renului, pa­sând min­gea de la unul la altul. Câţiva jucători de la Cio­canul au încercat să ne fure mingea, ceea ce a stârnit hohote de râs în tribună. Am văzut oameni care s-au prăbuşit ţinân­du-se cu mâinile de burtă. Mai apoi, Bazil Ma­rian a adus publi­cul în culmea isteriei, după ce s-a aşezat pe minge în cercul de la centrul terenului şi şi-a dus mâna la ochi, făcându-se că îşi caută adversarii. Tot stadionul era în delir.



Libertatea: După joc aţi sărbătorit succesul?

Angelo Niculescu: Bineînţeles. Am mers împreună cu familiile la un restaurant şi am stat până dimi­neaţă. Şin minte că pentru această victorie am luat prima normală de joc şi o alta, „de recompensă”, din partea direc­ţiunii fabricii.

Libertatea: Era aşa de mare rivalitatea dintre Carmen şi Ciocanul?

Angelo Niculescu: Paradoxal, nu. Singu­ra rivalitate sportivă pe care o aveam era cu ITA, echipa baro­nului Neumann. Poa­­te că o să vă vină să râdeţi, dar patro­nii de la Carmen şi Cio­canul erau buni a­mici. Este adevărat, fiecare vroia ca echi­pa lui să câştige, iar la meciurile directe se ironizau, dar nu o fă­ceau cu răutate.

Libertatea: Când aţi aflat că echipa a fost desfiinţată?

Angelo Niculescu: La vreo câteva săptămâni după acea partidă, când ne-am prezentat la antrenament. A apărut Raul Vizante, omul de în­credere al lui Ionel Mociorniţă şi cel care se ocupa, de fapt, de club, şi ne-a anunţat: „Băieţi, ne-au desfiinţat echipa. Staţi li­niştiţi, voi, jucătorii, nu o să aveţi proble­me”. Pur şi simplu nu ne-a venit să credem, iar unii dintre noi au plâns. Pe Ionel Mo­ciorniţă nu l-am mai văzut. Devenise, în opinia comuniş­tilor, un ciumat.

Libertatea: Ce s-a întâmplat după acel eveniment?

Angelo Niculescu: Au urmat zile de nesiguranţă, neştiind ce să facem. Dacă pa­tronii au sfârşit rău, atât Ionel Mociorniţă, cât şi Raul Vizante fiind arestaţi, noi, ju­cătorii, am scăpat mai ieftin. Eu am a­juns la Dinamo A Bu­cureşti, fosta Cioca­nul, Bazil Marian s-a dus la CFR Bucureşti, Gică Po­pescu la nou-înfiinţata ASA Bucu­reşti, iar Covaci a plecat la CFR Timişoara. 

Contracte profesioniste, în comunism

Chiar dacă în România se instaurase deja comunismul, Carmen, ITA şi alte echipe aveau în lot jucători profesionişti. „Eram încadraţi, pentru «camuflaj», la fabrica lui Mociorniţă, dar primeam salarii cu totul aparte. Astfel luam bani în funcţie de valoare şi de activitatea sportivă. În plus, ni se acordau prime care, şi ele, difereau în funcţie de adversar şi de scor”, ne-a declarat Angelo Niculescu.

Neumann a imprimat comentariul  meciurilor pe plăci de patefon

Rivalitatea cu ITA era foarte mare. La jocul direct, disputat la Bucureşti, pe 20 aprilie 1947, patronul arădenilor, baronul Neumann (foto), era sigur pe victorie, aşa că a vorbit cu crainicul care transmitea întâlnirea la radio şi i-a cerut să-i imprime, contra cost, comentariul pe 12 plăci. A fost un fiasco total, Carmen impunându-se clar, cu 5-2. Supărat, Neumann i-a trimis toate discurile lui Ionel Mociorniţă, care şi-a chemat câţiva dintre jucători la restaurant şi, într-o atmosferă incendiară, au retrăit partida, ascultând-o la patefon.  

ASA Bucureşti, admisă fără «concurs»

În locul echipei Carmen, care terminase competiţia internă pe locul 2,  la 11 puncte în urma campioanei ITA, a fost admisă, fără „concurs” nou-înfiinţata echipă a armatei, ASA Bucureşti. „Bunica” Stelei a şi participat, alături de Dinamo A Bucureşti (Ciocanul), CFR Bucureşti sau CFR Timişoara la împărţirea jucătorilor de la Carmen, reuşind să-i transfere pe fundaşul Ion Panait şi pe atacantul Gică Popescu.

Astăzi se retrag echipe din lipsa banilor

Dacă înainte echipele erau excluse din campionat pe motive politice, astăzi ele renunţă la competiţie din cauza situaţiei financiare precare. Numai anul acesta s-au desfiinţat trei formaţii cu nume, care au activat mult timp şi pe prima scenă fotbalistică a ţării: Corvinul Hunedoara, CSM Reşiţa şi Olimpia Satu Mare. De asemenea, alte echipe, printre care Forex Braşov, Pre­fa­bri­cate Modelu şi FCM Câmpina s-au retras din campionat, anul acesta, tot din lipsa fondurilor.

Urmărește-ne pe Google News