Acuzat de patronul Cornel Penescu ca a facut sapte blaturi in perioada in care antrena FC Arges, Sorin Cartu, acum la FC National, a contraatacat dur, caracterizandu-l pe boss-ul pitestenilor ca fiind un frustrat.
Libertatea: Cornel Penescu v-a acuzat ca ati facut sapte blaturi…
Sorin Cartu: Omul asta nu-mi spune nimic. Panescu sau Penescu, cum l-o chema. Nu intru eu in polemica cu el.
A declarat ca ati patat imaginea clubului si din aceasta cauza v-a dat afara impreuna cu jucatorii lui Netoiu…
N-am treaba eu cu el. Sa mearga pe drumul lui. E frustrat, e vai de el.
Credeti ca dupa plecarea dumneavoastra de la Pitesti s-a facut vreun aranjament?
Pai, ce sa zic? Vom vedea cat de curat este FC Arges in prima etapa. Meciul trebuie urmarit cu atentie.
A zis de asemenea ca nu ar spune “nu” unui blat daca asta l-ar ajuta sa scape de retrogradare…
Pai da, sa urmarim Argesul in prima etapa, si in a doua, si in a treia. Puritatea lui Penescu se va vedea in timpul si dupa meciul dintre FC Arges si Universitatea Craiova (n.r. – partida tur, castigata de olteni cu 3-1, a fost suspectata ca fiind un “blat” facut de oficialii celor doua echipe, buni prieteni).
Multumit de elevii dumneavoastra in cantonamentul din Turcia?
Deocamdata suntem in perioada de pregatire. Ii alergam cat ii alergam, jucam meciuri-test, si vom vedea in campionat daca s-a acumulat ceva.