“E un rezultat nedrept! Nu am avut nici un meci până în prezent în care să avem multe posibilităţi să ne desprindem de adversari. La golul primit, unii jucători au greşit, dar vor plăti pentru asta. Nu se poate să greşim în acest mod, nu se poate să nu-ţi faci treaba. Am pierdut două puncte! Păcat că nu ne-am desprins! Suntem neînvinşi de 15 partide, e un record! Ar fi fost prea de tot să pierdem acest meci.
Gazonul va arăta bine pe viitor. Nu are rost să acuzăm starea terenului pentru că doar jucătorii noştri alunecă. Cei de la Steaua nu au avut probleme, nici cei de la Gaz Metan. Unii jucători au figuri pe teren, vor apărea schimbări în etapele următoare”, a declarat Cârțu, la Digi Sport.