Cazul lui Casey King le dă apă la moară celor care sunt convinși că jocurile video au numai efecte novice asupra practicanților. La 34 de ani, americanul stă toată ziua în casă, dezbrăcat, pentru că haine potrivite dimensiunilor lui nu se găsesc, și nu face decât să mănânce și să se joace pe calculator. „De obicei mă trezesc la ora 12, mănânc și mă joc”, a explicat Casey, care cântărește 317,5 kilograme.
Jocurile îl ajută să evite problemele vieții reale
Disperați de faptul că, încă din copilărie, fiul lor nu făcea altceva decât să mănânce și să se joace pe calculator, părinții lui Casey l-au dat afară din casă la un moment dat, sperând că tânărul se va trezi la realitate și va realiza că viața adevărată înseamnă altceva. În zadar, însă. „Nu mi-am imaginat vreodată că, la 34 de ani, voi locui cu părinții, că nu voi avea un loc de muncă și bani, că voi mânca și mă voi juca fără încetare”, a mărturisit Casey King.
Bărbatul supraponderal a recunoscut, într-un interviu acordat revistei „Mens Health”, că jocurile video îl ajută să se ascundă de problemele lumii reale. Viața lui Casey King și a familiei sale a devenit subiectul unui reality-show în SUA.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!