Raportul relevă că vânzările en detail vor fi stimulate semnificativ şi ar putea genera circa 874 milioane de euro dacă Franţa va ajunge în optimile de finală şi aproape dublu dacă va juca finala, cum s-a întâmplat la ediţia din 2006, în Germania.

Studiul estimează că fiecare gol marcat de selecţionata lui Raymond Domenech începând din optimile de finală va aduce 96 de milioane de euro comercianţilor francezi.

Dacă Franţa ajunge în sferturile de finală, celor 874 milioane de euro estimate li se vor adăuga alte 92 milioane cheltuite în baruri, pub-uri şi cafenele.

”Cu fanii care vor asista la meciuri în localuri, calificarea în finală le va aduce acestora venituri de 247 milioane de euro pe întreaga perioadă a Mondialului, subliniază raportul. Studiul analizează impactul probabil asupra vânzărilor în Franţa şi efectul asupra consumului în funcţie de progresul selecţionatei lui Domenech în competiţie, bazându-se pe cifrele înregistrate la ediţia precedentă a competiţiei, din 2006.

Urmărește-ne pe Google News