Câteva minute după aceea, în timpul conferinței de presă, Daniela a sărit ca arsă, de pe scaun, spre uimirea asistenței. ”E un păianjen pe masă! Și nu-mi plac…”, a mărturisit cea care, pe 29 ianuarie 2003, la un antrenament al Cupei Mondiale a băieților, a devenit prima femeie din lume care a depășit 200 de metri la săriturile cu schiurile, pe trambulina de la Bad Mitterndorf.
A fost campioană și la fotbal!
Paradoxal, Daniela se simte cel mai bine în fața plasei de păianjen. Adică în poarta de fotbal. Ea a practicat și acest sport. Și încă la nivel înalt. În 2009, ea a devenit campioană a Austriei cu echipa SV Neulengbach, iar un an mai târziu a trecut la FC Wacker Innsbruck.
Impresionată de fanii din Râșnov
Obișnuită să vorbească franc, Daniela Iraschko-Stolz a mărturisit că s-a simțit foarte bine în timpul primei sale vizite în România. Ea a recunoscut că a fost impresionată de trambulină, dar mai ales de fani, cei circa 10.000 de oameni, în majoritate râșnoveni, veniți la competiția din baza aflată pe Valea Cărbunării făcând o atmosferă deosebită.
”Locul 3 nu este un accident!”
Implicată în lupta pentru trofeu în Cupa Mondială, austriaca speră să termine pe primul loc. ”În această competiție nu poate fi vorba despre accidente. Cele doar cinci puncte care m-au despărțit duminică, de ocupanta primul lor (n.r. – Sara Takanashi), nu pot fi considerate ca o înfrângere”, a spus Daniela Iraschko-Stolz. Cu trei etape înaintea finalului ediției 2014/2015, austriaca ocupă primul loc în clasamentul general World Cup, cu 782 de puncte, fiind urmată de Sara Takanashi (673p) și Carina Vogt (622p).