Ticketbis, una dintre platformele legale de revânzare a biletelor la diverse evenimente sportive și culturale a raportat că față de turul campionatului, când media prețului unui bilet a fost de 659 de euro, acum această sumă a crescut cu peste 200 de euro. Iar cele mai scumpe costă 1.365 de euro.

Cererile pentru aceste din urmă bilete vin din Emiratele Arabe, țară în care s-au revândut cele mai mutle tichete pentru jocul de sâmbătă, inclusiv unul la categoria Premium, care costă 2.500 de euro. Doar 21,3 procente dintre tichetele revândute au fost achiziționate în Spania, restul, peste hotare.

În doar trei ani, prețul mediu de revânzare al unui bilet la El Clasico Camp Nou a crescut cu 46%, la partida din 2013 acesta fiind de 474 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News