Acum, când contractul lui Daum este aproape de sfârșit, fiindcă el poate fi rupt unilateral de FRF în momentul în care șansele de calificare sunt compromise și matematic, s-a aflat că ar câștiga mai mult! Mult mai mult!

Gigi Becali a cerut să intervină DNA, deoarece Burleanu n-a prezentat nimănui contractul neamțului.

„Nu e un război, dar discursul meu a fost mai dur. Omul aceasta nu poate fi dat jos decât cu o coaliţie. În orice instituţie de interes public, atunci când apare un tiran, trebuie să participe toate forţele. Şi aici mă refer la toată lumea, inclusiv la justiţie.

Cât câștigă, în realitate, Daum? A nenorocit naționala, dar a încasat o sumă colosală: „Faceţi plângere la DNA dacă nu vă dă contractul!”

Îl numesc tiran pentru că se foloseşte de statute şi reguli, pe care le schimbă cum vrea el, şi de naivitatea oamenilor. FRF este o instituţie extrem de importantă pentru România. Eu nu am nicio treabă personală cu Burleanu, dar nu poţi să te foloseşti de statute şi reguli. Vreau şi eu să mă duc la meciurile ţării mele, să văd fotbal.

Am ajuns să îmi doresc să piardă ţara mea ca să plece neamţul ăsta? Cum poţi să îi dai credit unuia care distruge naţionala? E un blat acolo!

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

Cum se poate ca Argăseală, membru în CEx, să nu ştie nici acum salariul lui Daum. I-am zis: «Băi, Vali, voi sunteţi nebuni? Faceţi plângere la DNA dacă nu vă dă contractul». Nimeni nu ştie câţi bani ia Daum. Eu am înţeles că ia 90 de mii de euro pe lună.

E posibil să-i dai unuia care îl scoate pe Andone şi îl bagă pe Băluţă să-i dai atâţia bani? Eu cred că omul ăsta a inventat anumite lucruri ca să distrugă. Dacă se ducea oricine şi făcea echipa, aveam mai multe puncte acum. Eu ştiu că salariul lui Daum e de aproximativ un milion de euro pe an.

E adevărat, ar fi o bucurie să scăpăm de Dan Petrescu de la CFR, iar el să meargă la naţională. Dar la ora asta nu mă interesează asta, mă interesează să scăpăm de Burleanu şi Daum”, a declarat Gigi Becali la ProX.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Adrian Mutu și-a amânat nunta cu Sandra! ”Preotul nu a fost de acord”

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI