România – Polonia 2-3
Programul meciurilor
Sâmbătă, 15 septembrie
Marius Copil – Kamil Majchrzak 6-2, 6-4 / 1-0
Adrian Ungur – Hubert Hurkacz 6-7 (3), 5-7 / 1-1
Duminică, 16 septembrie
dublu, ora 12:00:
Florin Mergea/Horia Tecău – Lukasz Kubot/Marcin Matkowski 7-5, 4-6, 6-3 /2-1
Horia ”l-a dus în spate” pe Florin. Fără partener în prezent, Mergea și-a cedat de trei ori serviciul, în setul doi, la 1-1 și la 1-4, precum și în setul decisiv, la 4-2. Deși a avut de înfruntat mingi de break, Tecău nu și-a pierdut niciodată serviciul.
Marius Copil – Hubert Hurkacz 3-6, 4-6 / 2-2
Adrian Ungur – Kamil Majchrzak 3-6, 2-6 / 2-3
ACTUALIZARE 16 septembrie. La finalul meciului 5, Adrian Ungur a anunțat că a reprezentat pentru ultima oară culorile României.
Meciul pierdut contra lui Kamil Majchrzak a fost ultimul pentru Adrian Ungur în Cupa Davis. Tenismanul român şi-a anunţat retragerea după eşecul din meciul decisiv al confruntării România – Polonia, din Cupa Davis, scor 3-6, 2-6.
“N-am reuşit să câştig acest meci, care a fost ultimul al meu în Cupa Davis, şi regret că nu s-a întâmplat tocmai din acest motiv. Am avut o grămadă de şanse să fac break-uri, mai ales în primul set, dar nu le-am fructificat”, a spus Ungur. Piteşteanul va mai fi pe teren într-un singur turneu, la Sibiu.
“A fost ceva senzaţional pentru mine să îmi reprezint ţara. Au trecut deja opt-nouă ani şi îmi amintesc că totdeauna abia aşteptam să vină meciurile de Cupa Davis. Îmi pare rău că s-a terminat, dar după o vârstă trebuie să ne dăm deoparte. Le mulţumesc colegilor, căpitanului Gabriel Trifu şi sper ca cei care vor veni din urmă să se ridice şi ei. Ultimul turneu din carieră va fi challenger-ul de la Sibiu, fizicul nu mă mai susţine şi chiar dacă am fi câştigat astăzi nu mi-aş fi schimbat decizia care e luată cu mult timp în urmă”, a mai spus tenismanul în vârstă de 33 de ani.
Adrian Ungur, locul 674 ATP, fusese învins şi sâmbătă de Hubert Hurkacz, locul 109 ATP, care s-a impus cu 7-6 (3), 7-5.
Ungur a jucat în acest an doar la un ITF la Bucureşti, la începutul lunii august, unde a trecut un tur şi a abandonat înaintea celui de-al doilea. Cel mai bun loc din cariera sa este 79, în 2012.
Are 8 trofee challenger în carieră, din 21 de finale jucate, şi are un titlu ATP la dublu, la Bucureşti, în 2015, alături de Marius Copil.
În Cupa Davis are 12 victorii şi 14 înfrângeri, toate la simplu.
ACTUALIZARE 16 septembrie. Florin Mergea este susținut la Cluj-Napoca de soție și de cățelușul lor.
Din 2019, Cupa Davis se va desfășura după un nou format.
ACTUALIZARE 14 septembrie. Tenismanul Marius Copil îl va înfrunta pe Kamil Majchrzak în primul meci de simplu al întâlnirii, de la ora 13:00 (Digi Sport 2).
Copil (27 ani, 81 ATP) l-a învins pe Majchrzak (22 ani, 187 ATP) la singurul lor duel, anul trecut, în sferturi de finală la Bratislava, cu
7-6 (4), 6-1.
Al doilea meci de simplu va avea loc între Adrian Ungur (33 ani, 674 ATP) şi Hubert Hurkacz (21 ani, 95 ATP).
Duminică meciul de dublu va avea loc între perechile Florin Mergea/Horia Tecău şi Lukasz Kubot/Marcin Matkowski, iar ultimele partide de simplu vor fi Copil – Hurkacz şi Ungur – Majchrzak.
Majchrzak a câştigat singura sa confruntare cu Ungur, în 2016, la Casablanca, în primul tur, cu 7-5, 6-3.
ACTUALIZARE 14 septembrie. Venit cu o contractură musculară de la US Open, Marius Copil e aproape recuperat: ”Pot să joc două ore, apoi apare îmi mai apare o ușoară durere, dar sper ca, grație recuperării pe care o fac, să fiu sută la sută fizic la ora meciurilor”. Horia Tecău: ”Sper ca el să ne aducă două puncte la simplu. Apoi victorie la dublu și am câștigat!”.
ACTUALIZARE 12 septembrie. Marius Copil, Gabi Trifu și debutantul Bogdan Ionuț Apostol, la conferința de presă a echipei României înaintea întâlnirii cu Polonia, din turul 3 al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Cupei Davis. O victorie ar asigura României revenirea în Grupa I, iar jucătorii noști așteaptă suporterii la Sala Polivalentă, sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 13.00, și duminică, 16 septembrie, de la ora 12.00, pentru a le fi alături.
Gest superb al lui Horia Tecău. Cadou pentru 1.000 de copii
ACTUALIZARE 4 septembrie. FR de Tenis anunță jucătorii nominalizați de Gabriel Trifu, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, pentru întâlnirea cu Polonia, din turul 3 al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Davis Cup. Astfel, la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă, în perioada 15-16 septembrie 2018, România va fi reprezentată de
Marius COPIL (82 ATP la simplu),
Bogdan-Ionuț APOSTOL (598 ATP la simplu),
Adrian UNGUR (675 ATP la simplu),
Horia TECĂU (15 ATP la dublu)
si Florin MERGEA (539 ATP la dublu).
Dacă prima rachetă este cunoscută, Marius Copil, probleme mari au fost pentru desemnarea celui de-al doilea jucător. S-a apelat jucători care sunt dincolo de locul 500 mondial. De fapt, Adrian Ungur este ca și retras din activitate!
La dublu, situația este la fel de grea. Florin Mergea, care așteaptă să devină tată, își caută de zor un partener pentru sezonul viitor. Singura certitudine este Horia Tecău, aflat în vârf de formă.
–––-
Biletele pentru această confruntare pot fi achiziţionate de pe site-ul www.bilete.ro, la următoarele preţuri: 60 RON (categoria 1), 40 RON (categoria 2) şi 30 RON (categoria 3).
„Orice încercare de revânzare a biletelor la suprapreţ sau nu, sau prin intermediul altor site-uri de profil sau nu, este considerată fraudă şi va fi pedepsită conform legislaţiei în vigoare. Biletele obţinute de la un revânzător sunt considerate nule, iar posesorilor acestora le va fi interzis accesul la eveniment”, se arată în comunicat.
Copiii preşcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare ale unui bilet valabil, menţionează FRT.
Întâlnirea de la Cluj-Napoca se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu vor avea loc în ziua de sâmbătă, 15 septembrie, începând de la ora 13,00, urmând ca duminică, 16 septembrie, să se dispute meciul de dublu şi celelalte două meciuri de simplu, cu începere de la ora 12,00.