Familia Doboş s-a reunit zilele trecute pentru a lua parte la unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa nepoţelului Aris.
Micuţul, care a împlinit frumoasa vârstă de un anişor, a intrat în lumea bărbaţilor prin vestita petrecere de tăiere a moţului. Aşa cum obiceiul spune, micuţul a avut de ales mai multe obiecte de pe o tavă pregătită special pentru el. Printre cele trei lucruri alese de Aris, s-au numărat: un pix, o bacnotă şi o mini minge de fotbal, semn că acesta îi va călca pe urme bunicului în cariera de fotbalist.
Chiar dacă au divorţat în urmă cu numai cinci luni, Iasmina şi Daniel Doboş au hotărât să menţină o relaţie de prietenie de dragul băieţelului pe care îl au împreună.

 
 

Urmărește-ne pe Google News