Insuficient. Gigi Becali a decis să dea echipa pe mâna lui Mirel Rădoi, cel care este finul patronul, iar pe când era la Steaua era cel care tăia amenzi colegilor! Rădoi va fi în continuare omul conducerii, urmând să execute întocmai ordinele fostului pușcăriaș de la Poarta Albă.
De altfel, Dorinel Munteanu a dezvăluit recent cum stau lucrurile la Steaua, faptele neschimbându-se nici în mandatul lui Gâlcă: ”Gigi Becali se bagă peste orice antrenor, fie că e vorba de Olăroiu sau de Rădoi! El așa face mereu!”.
Helmuth Duckadam a dezvăluit aseară, după finala Cupei, la Digi Sport, că a avut o discuție cu patronul Gigi Becali: ”Am vorbit depsre portarul pe care să-l aducem la echipă, după plecarea lui Arlauskis. Și mi-a mai spus să fiu mai aproape de echipă, în perioada următoare”.
Directivele trasate de către tartorul din Pipera arată că nu are prea multă încredere în Mirel Rădoi (care se află în situația de anul trecut a lui Gâlcă, cel care nu antrenase nicio formație de seniori) și că acesta are nevoie de ”asistență”.
Ajutoarele lui Rădoi vor fi Massimo Pedrazzini, Nicolae Dică, Daniel Oprița și Marius Popa, ultimul ocupându-se cu pregătirea portarilor și fiind impus de către Cosmin Olăroiu, cel care va superviza situația de la Steaua din lumea arabă.
„Am vorbit cu domnul Becali și i-am spus că avem în lot doi portari valoroși, pe Valentin Cojocaru, 19 ani, și pe Florin Niță, 27 de ani.
I-am zis că pentru a intrat în grupele UEFA Champions League avem nevoie de trei portari. Mai trebuie să aducem un portar cu experiență. Că va fi Pecanha sau că va fi Silviu Lung jr., vom vedea„, a mai spus Duckadam, care este angajat ca președinte de imagine la Steaua, la Dolce Sport.