Anunţul a fost făcut public în ţara de la antipozi, acolo unde românul a devenit foarte popular după ce l-a învins, în toamna anului trecut, la K-1 Final 16 de la Tokyo, în urma unui meci dramatic pe marele rival al lui Edwards, Paul Slowinski.
„Cătălin este foarte cunoscut acum în Australia pentru că în toamna trecută i-a stricat seria de 9 meciuri consecutive fără înfrângere lui Slowinski, un polonez naturalizat australian. Au insistat mult să mergem acolo, dar nu mă tem pentru că îl cunosc pe Moro şi ştiu că în astfel de momente se mobilizează exemplar”, a declarat Mihai Constantin, antrenorul lui Moroşanu.
În vârstă de 29 de ani, luptătorul român, care ocupă şi funcţia de consilier judeţean la Iaşi, a adunat 27 de victorii şi doar 6 înfrângeri în cei 7 ani petrecuţi în ring, iar printre sportivii cunoscuţi care s-au recunoscuţi înfrânţi în faţa sa se numără Anderson „Braddock” Silva, Stefan Leko, Mighty Mo, Freddy Kemayo şi Junichi Savayashiki.
Edwards (28 de ani, 1,91 m, 120 de kg) a înregistrat 36 de victorii în meciurile pe reguli de K-1, dintre care 32 prin KO, majoritatea în prima repriză. În 2010, australianul a devenit campionul Oceaniei, iar în noiembrie 2011 a participat la piramida Superkombat de la Oradea, acolo unde a cedat în semifinale în faţa cehului Roman Kleibl. Fost rugbyst profesionist, la fel ca şi Moroşanu, Edwards a câştigat anul trecut în faţa lui Raul Cătinaş la Tokyo şi trebuia să participe la marea finală K-1, însă s-a retras din cauza unor neînţelegeri contractuale.
„Am revăzut meciul lui Edwards cu Raul. E un luptător extrem de puternic. Voi avea în faţă un munte! Are cu 20 de kilograme mai mult decât mine şi e cu 10 centimetri mai înalt, dar îi voi veni eu de hac. Să ştie să nu se mai pună rău cu românii. Îl bat la el acasă să mă ţină minte!”, a ameninţat Moroşanu, cel care anul trecut a reuşit să câştige piramida Superkombat din Muntenegru, iar apoi s-a calificat în marea finală K-1 de la Zagreb.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!