Cei doi vor decola chiar duminică dimineaţă, în ziua de Paşte, spre Emiratele Arabe Unite, însoţiţi de antrenorul lor de la Scorpions Cotnari Iaşi, Mihai Constantin, dar şi de preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.
„E un meci important pentru Sebi, iar Cătălin a ţinut să îi fie alături. Plecăm mai devreme pentru că avem nevoie de câteva zile de adaptare la clima de acolo”, a declarat Mihai Constantin.
Ciobanu, care a împlinit 30 de ani pe 17 martie, este decis să răstoarne toate pronosticurile pentru meciul cu turcul Saki, cel care l-a învins pe Daniel Ghiţă de două ori. „Fiind sportiv de performanţă, niciodată nu am avut sărbători din punct de vedere culinar, însă sâmbătă seară voi merge la biserică pentru slujbă, la fel ca în fiecare an”, a declarat luptătorul ieşean, care are în palmares 27 de victorii, 14 înfrângeri şi o remiză.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor