Chiar dacă au trecut printr-un divorţ dureros, Cătălina şi Gabi Balint au rămas în continuare apropiaţi. Rodul căsniciei dintre cei doi e Denisa, o fetiţă în clasa a patra, care pe 10 februarie va împlini zece ani. Denisa nu e singurul copil din viaţa Cătălinei, fosta doamnă Balint fiind patroana a două grădiniţe. Ea şi-ar dori să devină din nou mamă, însă nu ştie ce surprize îi vor rezerva următorii ani.

“Există posibilitatea să mă căsătoresc din nou, să mă împac cu Gabi sau să nu mă mai mărit deloc. Îmi doresc să mai fac un copil şi nu cred că trebuie neapărat să am o verighetă pe deget pentru acest lucru. Acum, după ce au trecut ani de la divorţul de Gabi, mi-am repoziţionat atitudinea faţă de relaţia noastră. În opinia mea, cred că există şanse ca într-o zi să fim din nou împreună. Dacă eram întrebată acest lucru imediat după despărţire, atunci nu mi se părea deloc o idee bună. Oricum, noi ne-am înţeles mereu foarte bine”, a mărturisit Cătălina Balint. Recent, ea a descoperit că împărtăşeşte şi pasiunea pentru motociclism a fostului ei soţ.

Denisa, febleţea bunicilor

În fiecare an, pe 10 februarie este sărbătoare mare în familia Balint. În această zi, micuţa Denisa îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Anul acesta, când împlineşte 10 ani, Cătălina o va duce pe fetiţa ei într-un loc de distracţie amenajat pentru copii, cu jocuri laser.

Gabi Balint va lipsi de la petrecerea dată în cinstea fetiţei lui pentru că se va afla în cantonament cu Poli Timişoara. “Denisa este născută în zodia Vărsător, adică este aventurieră, nehotărâtă, cu idei sclipitoare, dar se plictiseşte foarte repede”, aşa o descrie Cătălina Balint pe fetiţa sa.

Cătălina adoră să fie în preajma micuţilor

“Conduc două grădiniţe, pe care le-am numit «Happy Univers» şi care se află în Cotroceni şi în Pipera”, ne-a mărturisit Cătălina Balint, care a instalat sisteme speciale de supraveghere prin camere video a micuţilor aflaţi în custodia ei. “În plus, grădiniţa din Pipera mai are un sistem care asigură umezeala optimă pe timpul călduros-canicular şi înlătură praful din atmosferă, creând confort prin asigurarea unei senzaţii de răcorire”, a spus Cătălina.

Din 2003, de când a dat drumul grădiniţei “Happy Univers” din Cotroceni, ea îşi direcţionează energia numai spre acest proiect. “Iubesc să fiu în preajma copiilor, din acest motiv am ales să investesc în domeniul educaţional preşcolar. Am vreo 30 de angajaţi şi colaboratori, personalul fiind format din profesori de muzică, sport, limbi străine, bucătărese sau educatoare.

Urmărește-ne pe Google News