Lidera echipei noastre, Cătălina Ponor (28 de ani), s-a arătat încrezătoare în șansele ca România să se califice la Jocurile Olimpice din Brazilia.

”La Rio de Janeiro voi face două aparate, bârnă și sol, care mi-au plăcut întotdeauna și voi încerca să aduc un plus echipei. Presiune există, pentru că nu am mai fost într-o astfel de situație până acum. Este un concurs foarte important pentru noi, trebuie să ne ducem cu încredere și chiar dacă există presiune, sper să nu avem ratări. Dacă nu avem ratări, șansele de calificare sunt mari”, a declarat, pentru Agerpres, Cătălina Ponor.

Triplă campioană olimpică la Atena și dublă medaliată la JO 2012, Ponor a dezvăluit și care este starea sa medicală, după intervenția chirurgicală suferită la tendonul lui Ahile în octombrie 2015: ”Mai sunt dureri, dar ușor-ușor încep să meargă lucrurile mai bine și pentru mine. Am reușit să sparg gheața cu două concursuri și am prins mai multă încredere. Cred că nu sunt nici la jumătate din capacitatea la care ar trebui să fiu. Mai este foarte mult de lucrat pentru că eu am foarte mari pretenții de la mine, având în vedere rezultatele obținute până acum. Iar eu vreau să obțin rezultate bune”.

Turneul preolimpic de la Rio de Janeiro se derulează între 16 și 18 aprilie, cu participarea a opt echipe, iar primele patru clasate vor obține biletele pentru Rio. Echipele de pe locurile 5-8 vor putea să înscrie în concurs o gimnastă în probele individuale de la Rio de Janeiro.

Urmărește-ne pe Google News