Incredibil! La început, l-a urât

Tu eşti o fire mai vulcanică. El cum e?
E un bărbat calm, foarte inteligent, romantic şi pasional, care reuşeşte să se facă plăcut de toată lumea. Cred în destin şi sunt încrezătoare în viitorul relaţiei noastre, chiar dacă la început, când încerca să fie cu mine, îl uram foarte mult.
De ce?
Pentru că era foarte insistent şi îmi apărea de fiecare dată în faţă, iar eu în acele momente nu aveam chef de o relaţie.
A fost lângă tine în tribune?
Da, m-a susţinut, a avut foarte multe emoţii şi a transpirat tot. Eu nu am putut să privesc execuţia lui, am aflat de la fete ce a făcut. În schimb, el a tremurat pentru mine în tribune.
Cum a reuşit să te cucerească?
Prin felul lui de a fi, a calculat fiecare pas în parte şi a lăsat ca lucrurile să vină de la sine, fapt care m-a făcut să încep să-l iubesc. Acum, parcă plutesc de fericire!
Părinţii tăi l-au cunoscut?
Da, mama l-a cunoscut. Îi place foarte mult de el, deşi se înţeleg deocamdată prin semne. El nu vorbeşte româna, iar mama doar înţelege limba spaniolă.
Când să ne aşteptăm la logodnă?
Nu ascund că va veni şi acest moment, nu pot spune dacă azi, mâine sau peste o lună. Există varianta să ne logodim în croaziera de 10 zile în care vom merge împreună şi pe care am planificat-o înainte de Olimpiadă.
Ţi-a oferit un inel?
Nu, încă nu am primit un inel şi v-aţi fi dat seama dacă aş fi primit, pentru că l-aş fi purtat cu mare mândrie, deoarece mi-ar fi fost oferit de o persoană la care ţin foarte mult.

A fost ultima ei Olimpiadă

Ponor, care a anunţat că nu va mai participa la o altă Olimpiadă, a câştigat la precedentele ediţii 5 medalii: 3 de aur (la sol, la bârnă şi pe echipe în 2004), una de argint (la sol în 2012) şi una de bronz (pe echipe, în 2012).

Iubitul Cătălinei Ponor a ocupat locul 6 la inele

Iubitul Cătălinei Ponor a fost singurul reprezentant al ţării sale, Puerto Rico, în competiţia de gimnastică artistică şi a reuşit să se califice în finala individuală de inele, unde a ocupat poziţia a şasea cu nota 15,600. Tommy Ramos este absolvent al facultăţii de arhitectură (Pennsylvania State University – SUA). Este pasionat de desen şi de muzică şi adoră înotul. În palmaresul său se găsesc două medalii de aur, câştigate la Jocurile Centramericane în urmă cu doi ani, în probele pe echipe şi inele.

 
 

Urmărește-ne pe Google News