Suma acoperă salariul selecționerului Cosmin Contra până la finalul contractului, scadent la încheierea campaniei de calificare la Euro 2020, adică 780.000 de euro. Contra a semnat în septembrie 2017 și are un salariu anual de 390.000 de euro. Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie – noiembrie 2019.

Cosmin Contra s-a arătat dispus să demisioneze dacă nu câștigă grupa din Liga Națiunilor, dar a declarat că este destul de dificil să plece de la națională din cauza clauzei de reziliere.

„Acum două săptămâni, FRF discuta cu Gică Hagi. Acum, apare chiar în ziua jocului această știre, cum că plec la arabi, foarte interesant. Sunt curios de unde apar aceste știri. La acțiunea trecută a apărut că m-am certat cu Keșeru, sau că nu știu ce a fost în cantonament. Mă „iubesc” mulți prin țară sau probabil deranjez. E greu să plec pentru că am o clauză de 3 milioane de euro”, a declarat Cosmin Contra la conferința de presă de după Muntenegru – România 0-1.

Conducerea FRF nu ia în calcul despărțirea de Contra: ”Reiterăm sprijinul pentru Cosmin Contra, un selecționer al cărui obiectiv este calificarea la Euro 2020 și sub conducerea căruia echipa națională a României a pierdut un singur meci, amicalul cu Olanda, în 14 partide”.

FRF a greșit strategia. Tricolorii n-au fost informați că trebuie să câștige cu 2-0 în Muntenegru. Manea: ”Noi n-am știut”.

Picaj istoric! Naționala de fotbal a României va fi în urna a 4-a la tragerea pentru preliminariile Euro 2020.


Citește și: Filmulețul incredibil în care Cătălin Grădinariu le cere scuze părinților lui Alexandru Hogea: „Eu am plecat și am scăpat!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News