În vârstă de 32 ani, Ronaldo este cvadruplu câștigător al Balonului de Aur (2008, 2013, 2014, 2016) și a devenit recent tată pentru a patra oară, după ce actuala sa parteneră, Georgina Rodriguez, a adus pe lume o fetiță.
Jucătorul lusitan este considerat favorit la câștigarea Balonului de Aur 2017, care va fi atribuit luna viitoare. „Sunt încrezător că voi câștiga, nu îmi fac probleme. Îmi doresc, desigur, să câștig. Știu ce ar însemna un al cincilea Balon de Aur pentru posteritate. Vreau șapte copii și tot atâtea Baloane de Aur. Cât timp voi juca, am ambiția să câștig totul”, a afirmat Ronaldo.
Chestionat în legătură cu debutul mai slab de sezon alături de colegii săi de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo a spus: „Sunt mulțumit și mă simt bine. Suntem abia la începutul sezonului și mai sunt încă multe meciuri de disputat. Trebuie să rămânem liniștiți și să continuăm să muncim, pentru că este evident că putem îmbunătăți lucrurile. În urmă cu doi ani, s-a întâmplat la fel, în aceeași perioadă. Tot așa și anul trecut”.
„Uneori sunt dezamăgit de modul în care am evoluat în timpul unui meci. După partidă îmi spun: ‘puteam face mai bine. Însă atunci când mă întorc acasă și mă întâlnesc cu familia mea și cu prietenii mei totul se schimbă”, a precizat vedeta lui Real Madrid.
Cristiano Ronaldo se va lupta, ca și în anii trecuți, cu marele său rival, argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), pentru câștigarea Balonului de Aur, trofeu care va fi atribuit de revista France Football în cadrul unei gale programate pe 7 decembrie.
Pe de altă parte, potrivit publicației Don Balon, ”starul portughez a „lansat” bomba și i-a spus președintelui Florentino Perez prin vocea agentului său Jorge Mendes că vrea să plece din Real Madrid”. Destinația ”fixată” de internaționalul portughez este Premier League, dar nu și Manchester United, fostul club pentru care a evoluat între 2003 și 2009.