Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a spus că mai multe zeci de persoane au fost reținute și urmează să își afle pedepsele, pentru comportamentul pe care l-au avut pe Arena Națională.

Oficialul Jandarmeriei a vorbit, de asemenea, despre folosirea gazelor lacrimogene în mijlocul fanilor, acolo unde se aflau și copii cu vârste fragede.

”Astfel se vor goli stadioanele”

„Sunt mai multe persoane cărora urmează să le fie aplicate sancțiuni contravenționale sau să le fie întocmite acte de constatare pentru săvârșirea unor infracțiuni. Activitatea e în desfășurare. Peste 50 de persoane vor fi cu siguranță sancționate, iar alte câteva zeci vor fi trase la răspundere pentru săvârșirea unor infracțiuni. E păcat că au avut oameni nevinovați de suferit, dar în special organizatorii și societățile private de securitate ar trebui să facă un efort mult mai mare pentru organizarea acestor evenimente și să le asigure oamenilor condiții de siguranță, pentru că, în felul ăsta, se vor goli și mai mult stadioanele și nimeni nu are de câștigat”, a declarat Georgian Enache, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de pe Digi Sport 1.

„Folosirea substanțelor iritant-lacrimogene e prima etapă în orice intervenție a forțelor de ordine, oriunde în lume, nu doar aici. Atunci când sunt puse în pericol siguranța persoanelor, bunurile și altele, e primul lucru care se poate face. Acest mijloc de intervenție nu produce vătămări corporale și nu pune în pericol viața persoanelor. Poate produce iritații sau o anumită stare de disconfort, dar nu sunt mijloace letale și nu pun vieți în pericol. Orice altă măsură poate pune în pericol integritatea oamenilor. Folosirea acestor substanțe în spațiu deschis e greu de controlat. E regretabil că s-a ajuns aici și că am fost nevoiți să folosim aceste substanțe și să vorbim despre aceste lucruri”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

„Acei copii erau puși într-o situație de pericol de acele persoane care au cauzat incidentele. Pericolul era mai mult mai mare decât cel generat de intervenția noastră, în sine. În acest moment nu există alt mijloc de intervenție mai puțin ofensiv decât folosirea acestor substanțe. E păcat că la un eveniment care a suscitat un atât de mare incident”, a adăugat Georgian Enache.

„Colegii mei analizează acum dacă au existat vicii de procedură. Dacă se vor constata erori din partea organizatorului sau a firmei de securitate, vom lua cele mai ferme măsuri de sancționare. Pentru lipsa noastră de civilizație și lipsa de educație a unora, doar noi înșine suntem vinovați. Aceste lucru nu s-au mai întâmplat de multă vreme și am crezut că am depășit aceste situații, că am lăsat în trecut situațiile de conflict dintre aceste grupuri de suporteri. Se pare că anumite persoane nu au depășit acest moment”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Echipa de fotbal Academia Rapid a învins, sâmbătă, cu scorul de 3-1 (1-1) formaţia CSA Steaua într-o partidă disputată pe Arena Naţională din Capitală, în cadrul etapei a 23-a a Ligii a IV-a.

Golurile au fost marcate de D. Niculae (minutul 41), Burlacu (minutul 55), Vlada (minutul 60) pentru Rapid, respectiv Predescu (minutul 45+7 pen.) pentru CSA Steaua.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Alina Chivulescu a acceptat să apară complet nemachiată într-un film. „Aș fi cerșit un dermatograf”

Urmărește-ne pe Google News