Câțiva suporteri rapidiști de la tribuna a doua a stadionului din Giulești au arborat mesaje împotriva lui Dinu Gheorghe și a lui Valerii Moraru, informează DolceSport.ro.

„Moraru visează rezultate fără bani și calitate” și „M..e Vamă” sunt mesajele care se pot vedea la stadionul Rapid.

Dinu „Vamă” Gheorghe este hotărât să renunțe la funcția de președinte al Rapidului, după doar 2 luni petrecute în Giulești.

Motivele pentru care Dinu Gheorghe a decis să plece sunt neînțelegerile cu patronatul clubului.  Condițiile de pregătire pe care le au fotbaliștii în Grecia lasă de dorit, în viziunea președintelui giuleștean. De asemenea, nu s-a putut pune de acord cu Valerii Moraru în privința transferurilor din această iarnă.

Dinu Gheorghe revenise la Rapid după o pauză de trei ani și trei luni. Ultima oară a fost președinte până în octombrie 2011, atunci când finanțator era George Copos, iar antrenor Răzvan Lucescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News