Trei zile de căutări prin stratul consistent de zăpadă, însă Daniel Rusu, bucureșteanul de 30 de ani dispărut sâmbătă, este de negăsit. Cu toate acestea, salvatorii nu renunță și au reluat, marți, pentru a patra zi, căutările.

Cei peste de salvamontiști de la Prahova sunt ajutați de opt salvatori montani veniți de la Hunedoara, dar și de alpiniști voluntari, a declarat șeful Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc. Asta după ce luni salvamontiști din Argeș și Gorj au urcat în Bucegi cu câini special antrenați pentru a depista victimele surprinse de avalanșă.

Cazul lui Daniel Rusu începe să semene tot mai mult cu cel al lui Andrei Jora, un alt tânăr bucureștean care în urmă cu aproape un deceniu, în noiembrie 2008, a dispărut pe traseul Jepii Mici, din Masivul Bucegi, unde se afla împreună cu iubita sa. Zeci de salvamontişti i-au căutat, zile la rând, fără rezultat. În România, au venit atunci salvatori colegi din Austria, iar un serviciu de informații a deplasat în zonă echipamente speciale pentru detectarea telefoanelor mobile, căutările rămânând însă fără rezultat.

Abia jumătate de an mai târziu, în iunie 2009, trupul lui Andrei a fost scos la suprafață de o viitură și a fost văzut de către un turist care urca pe munte și care a alarmat autoritățile.


Citește și Camerele pentru rovinietă 2018. Unde te pot surprinde dacă nu ai plătit taxa de drum


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News