Asistentul medical al echipei CSM Ploiești e acuzat că stă în vestiarul fetițelor și la dușuri în timp ce acestea sunt dezbrăcate, și chiar le atinge în zonele intime.
Asistentul medical al cubului este Viorel Dohotaru, 70 de ani.
Antrenorul echipei de junioare este Robert Comendant.
Una dintre sportive, 13 ani, a povestit ce s-a întâmplat.
”Ce-i cu figurile astea? La duș cu tine”
”La un meci, la Ghimbav, când am cu fetele mai mari, ele s-au dezbrăcat și au intrat sub duș. Eu nu am vrut să fac duș, m-am schimbat ca să plec la microbuz. ”Dochi” m-a oprit și mi-a spus că, dacă nu intru să fac duș, nu mai joc la domnul Robert. Nici acasă nu fac duș de față cu mama sau chestii de genul ăsta. Mi-a replicat că cine sunt eu, de am venit de la cele mici, de la doamna Geta, cu figurile astea și să intru să fac duș! Eu am zis că nu pot! M-a luat de mână și m-a obligat să intru să fac duș! A trebuit să intru în chiloți și cu bustieră, iar el a venit să mă verifice dacă mă spăl!!”, a povestit copila.
”Fetele au început să rădă. Doctorul le-a spus să-mi tragă de prosop, să fac duș. Am reușit să ies, iar el s-a supărat”
sportivă de 13 ani de la CSM Ploiești
”La alt meci, la Sala Sporturilor Olimpia, după meci, fetele s-au dezechipat, au intrat la dus, iar când au ieșit, ”Dochi” le-a șters pe corp, apoi le-a împachetat lucrurile”, spune jucătoarea.
Masaj pe fese și chiloți tanga
”Aceste faze au continuat. Ne făcea masaj pe fese, spunea că ăsta e masajul. Ne controla dacă ne-a venit menstruația: ne dădea jos pantalonii, ne băga mâna în chiloți și ne apăsa acolo! Fetele nu doreau să facă duș cu el de față și asta era scuza lor, iar doctorul zicea că le verifică”.
”De obicei, fetele ieșeau din duș dezbrăcate. Nea Dochi punea muzică, iar fetele dansau! Fără nici o jenă! Apoi, colegele mele, cu care am fost la turneul final, mi-au povestit că, în cantonament, le-a pus să se dezbrace de tot, să-și desfacă picioarele, să le controleze, că poate le-a venit ciclul”, a completat puștoaica.
Sportiva, venită de două luni la grupa de junioare, susține că le-a întrebat pe celelalte colege cum de acceptă să se dezbrace în fața doctorului: ”Mi-au zis că îl iubesc pe nea Dochi. Spunea că le-a zis că le iubește ca pe nepoatele lor, că le vrea binele. Ele n-aveau nici o problemă cu asta”.
”Ca să ne poată face masaj mai bine, ne-a zis tuturor să purtăm chiloți tanga”
Aici, mărturia înregistrată.
Poliția Prahova se va autosesiza și va demara o anchetă.
Clubul Sportiv Municipal Ploiesti este o structură sportiva de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, prin Hotărarea Consiliului Local nr.108/31.08.2004. Această structură sportivă a fost înființată în baza Legii nr.69/2000 privind educația fizică și sportul. Este înregistrată în Registrul Sportiv din cadrul Agenției Nationale pentru Sport și Tineret sub nr.PH/A1/00013/2004.
Directorul clubului CSM Ploiești este Cristi Nica, fost arbitru asistent FIFA.
Cristi Nica: ”Investigăm cazul. L-am exclus de la echipa de fete”
”Ceea ce pot să spun e că noi investigăm cazul, iar prima măsură a fost să renunț la acest asistent medical pentru echipelor de junioare. Numai că părinții fetițelor au semnat un document, înainte de unul dintre cantonamente, că-l vor pe acest asistent la echipă cu orice preț! Eu ”l-am moștenit” pe Dohotaru, fiindcă era în club dinainte să sosesc eu. Și, ca să nu mai dau bani la firmele private, îl foloseam ca asistent medical la meciuri. Pe de altă parte, la unul dintre ultimele jocuri, fetițele au ieșit pe teren cu un banner de susținere pentru asistent! Ce să mai înțeleg? Dacă a ajuns la Poliție, să se rezolve acolo cazul”
Cristian Nica
La nivel de handbal, clubul susținut din banii orașului Ploiești are juniori și junioare 1, 2, 3, 4 și minihandbal.
La băieți, una dintre antrenoare e Ramona Ștefan, fostă internațională.
Sportiva de 13 ani a jucat până acum la grupa Getei Stoenescu și a fost promovată într-o generație mai mare.
Scandalul de vineri seară
”Eu n-am nici o legătură, antrenez fetele mai mici, de 11-12 ani, am fost locul trei la naționale anul trecut. Da, copila, născută în 2006 a fost pregătită de mine până în acest sezon. Și da, e cunoscut cazul, și nu de ieri, de azi. Vineri seara, a fost chiar scandal, între domnul antrenor Comendant și mama fetiței. I-a zis că de ce face țigănia asta?!”
Geta Stoenescu: ”Au mai fost probleme. Zici că e sectă”
”Toate celelalte fete de la grupa la care el e asistent medical probabil că îi acceptă comportamentul! Pâi cum să le ceară să stea în fundul gol cu el cu tot în vestiar?! Au mai fost probleme, a fost și sesizare a lotului de junioare 2, de 14-15 ani! Toți directorii care au fost l-au ținut în brațe. Acum, după ultimele declarații, am rămas blocată!”
Geta Stoenescu
Antrenoarea susține că fetița care fusese selectată pentru lotul de excelență nu a mai putut continua la Ploiești din cauza lui ”nea Dochi” și a plecat la Rm. Vâlcea!
Nu știu ce-i cu părinții care acceptă acel comportament, parcă e o sectă acolo! Doctorul și antrenorul spun că ei taie și spânzură la echipă
Geta Stoenescu