„Am tăcut până acum, însă aceste acuzaţii sălbatice şi zvonuri prind în mass media. Am tăcut nu pentru că ascund ceva sau pentru că nu simt nevoia să spun ceva. Am tăcut pentru că nu am vrut să mă bag în investigaţiile poliţiei. Acum pot vorbi pentru că poliţia şi-a spus părerea. Ceea ce se întâmplă împotriva mea este de-a dreptul sălbatic. Nu există nici o dovadă care să susţină aceste acuzaţii”, a scris Gyan în recpetcivul document.
………..
Celebrul fotbalist ghanez Asamoah Gyan (28 de ani) este acuzat că ar fi folosit un om, pe rapperul Castro, drept „marfă” pentru un sacrificiu uman, în cadrul unui ritual, anunţă presa internaţională! Bănuiala planează asupra jucătorului din naţionala Ghanei, dar şi a familiei sale. Pentru a clarifica lucrurile, Gyan a convocat astăzi o conferinţă de presă.
Theophilus Tagoe, cunoscut sub numele de scenă „Castro The Distroyer”, a fost un rapper care a dispărut în iulie împreună cu Janet Bandu, o tânără ghaneză. Cei doi se aflau în vacanţă cu Gyan şi familia fotbalistului, dar de atunci nimeni nu i-a mai văzut şi n-a mai auzit nimic despre rapper şi fata care-l însoţea. Există zvonuri că trupurile celor doi, care n-au fost descoperite niciodată, ar fi fost aruncate în ocean, după ce au fost ucişi în cadrul unui ritual ciudat. Cei doi au dispărut după ce au plecat să se plimbe cu un skijet şi nimeni nu i-a mai văzut.
În 2010, a înregistrat prima piesă alături de rapper
Conferinţa de presă se va ţine la hotelul „Alisa”, din Accra, la ora locală 13.00 (ora 16.00 în România). Asamoah Gyan şi „Castro The Distroyer” erau prieteni buni. În 2010, cei doi au înregistrat împreună o piesă. Mare îndrăgostit de muzică, Gyan a mai înregistrat şi în 2011 o piesă, „Do Da Dance”, alături de Castro!
A fost antrenat de Olăroiu!
Asamoah Gyan este unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti ghanezi. La Mondialul din 2010, din Africa de Sud, el a ratat un penalty în minutul 120 al partidei din sferturile de finală cu Uruguay, îngropând astfel visul conaţionanilor săi de a avea prima echipă de pe Continentul Negru calificată în semifinalele unei Cupe Mondiale. Asamoah Gyan, atacantul care joacă mereu cu numărul 3, a evoluat de 84 de ori în naţională şi a marcat de 43 de ori, fiind golgheterul „all-time” al „Stelelor Negre”.
El a jucat şi în Europa, la Udinese, Modena, Rennes, Sunderland, dar, din 2010, s-a mutat la arabi, la Al-Ain (Emiratele Arabe Unite). Acolo, el a fost antrenat de Cosmin Olăroiu şi l-a avut coleg pe Mirel Rădoi. La clubul unde e legitimat acum Asamoah Gyan au mai lucrat, în trecut, şi alţi antrenori români: Ilie Balaci şi Anghel Iordănescu (două mandate), plus italianul Walter Zenga.
Citește și: Simona Halep, DESFIINŢATĂ: „Poate să CADĂ pe locul 20!”
Citește și: Ce sumă au alocat oficialii FRF naţionalei României